Pe aceeași temă
Acordul la care Grecia și liderii din zona euro au ajuns luni dimineața este important pentru securitatea statului elen, dar și a aliaților săi din NATO, a declarat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, care s-a declarat convins că Atena va continua să investească în apărare.
“Salut acest acord deoarece cred că este important pentru economia elenă, dar și pentru întreaga Europă și pentru NATO”, a declarat Stoltenberg, aflat în vizită la Ljubljana, citat de AFP și preluat de Agerpres.
“Stabilitatea, prosperitatea economică sunt importante din mai multe motive, începând cu securitatea tuturor țărilor noastre”, a mai spus șeful NATO.
Stoltenberg s-a declarat convins că, în pofida austerității dure și tăierilor bugetare asumate în fața creditorilor, Atena va continua să investească în apărare.
“Grecia este un aliat foarte implicat, care de-a lungul mai multor ani a consacrat apărării peste 2% din Produsul Intern Brut și sunt cât se poate de sigur că va rămâne un aliat foarte implicat” în cadrul NATO, adeclarat Stoltenberg.