Pe aceeași temă
În documentele procurorilor care au fost trimise către Comisia Juridică a Camerei Deputaților pentru întocmirea unui raport privirea arestarea preventivă a lui Stan, apare numele ministrului Mediului, Rovana Plumb, relateaza Evz.ro.
Înregistrările sunt din sediul PSD Dâmboviţa. În interceptări apare şi ministrul Mediului. În convorbirile interceptate şi transmite de DNA Parlamentului, Sorin Dima, denunţătorul deputatului Ion stan, i se plânge acestuia că nu a obţinut contracte cu statul, aşa cum i se promisese, conform Evenimentului Zilei.
![]()
Sorin Dima: Domnu, preşedinte, ca un câine mă ţine ăla. Deci eu am vorbit cu el...Ştiţi foarte bine când a fost să aşa...m-aţi rugat băga-mi-aş...în ele de găleţi şi de ce am făcut atunci. M-aţi rugat o treabă şi am zis că şi Ţuţuianu că şi el a beneficiat de astea.
Ion Stan: Da, da şi Rovana.
Sorin Dima: Au beneficiat cu toţii
Ion Stan: Da.
Procurorii au dispus extinderea cercetării şi începerea urmăririi penale faţă de deputatul PSD Ion Stan sub acuzația de trafic de influenţă. Acesta a ”colectat” bani pentru partid și în 2009, în timpul campaniei prezidențiale. Ion Stan face parte din garda veche a PSD-ului, fiind chiar decorat de fostul președinte al României, Ion Iliescu, cu Serviciul Credincios în grad de cavaler.
Noi acuze
”Prin ordonanţa de extindere a cercetărilor, procurorii au reţinut că, în perioada mai-iunie 2009, având funcția de președinte al organizației județene Dâmbovița a unui partid politic, învinuitul Stan Ion a pretins și a primit, în mod indirect, în beneficiul formațiunii politice din care face parte, de la acelaşi denunţător, produse pentru campania electorală în valoare de circa 100.000 euro”, se arată într-un comunicat al DNA. Banii erau pentru obținerea unor contracte publice cu primării din județul Dâmbovița.
Șpagă pentru benzină și alimente
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală a deputatului Ion Stan, acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi cerut, de la un om de afaceri care l-a denunţat, 130.000 de lei pentru cheltuieli din campania electorală, în schimbul influenţei pentru obţinerea unor contracte. În acelaşi dosar este urmărit penal şi şoferul deputatului, Florin Sarca, pentru complicitate la trafic de influenţă. Procurorii arată în ordonanţa de începere a urmăririi penale că exista date şi indicii temeinice că, în perioada 12-14 noiembrie 2012, Ion Stan a pretins de la un denunţător 130.000 de lei, bani destinaţi pentru achiziţionarea combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum şi pentru achiziţionarea unor produse alimentare ce urmau a fi împărţite în preajma alegerilor parlamentare.
Bani în patru tranșe
Deputatul, susţin procurorii, a pretins banii lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari cu putere de decizie, în vederea înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum şi pentru obţinerea unor noi contracte de lucrări de către firmele controlate direct sau indirect de denunţător. În zilele de 16, 19, 21 şi 22 noiembrie, Stan a primit, prin intermediul lui Florin Sarca, patru tranşe a câte 15.000 de lei fiecare, o parte din bani fiind folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărţite în campania electorală, a precizat DNA.