Pe aceeași temă
Ambasada SUA de la Havana și ambasada Cubei de la Washington au fost redeschise oficial astazi, după 54 de ani de la inchiderea acestora, in urma procesului de apropiere angajat la sfârșitul anului trecut de președinții Barack Obama și Raul Castro, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.
La Washington va avea loc o ceremonie în clădirea veche de aproape 100 de ani a misiunii cubaneze, în prezența ministrului de Externe al Cubei, Bruno Rodriguez, aceasta fiind prima vizită a unui ministru de externe de la Havana după Revoluția din 1959. Cu această ocazie va fi înălțat drapelul cubanez.
La Havana nu este prevăzută nicio ceremonie luni, deși ambasada se deschide oficial. Diplomații așteaptă însă venirea lui John Kerry în această vară, la o dată ce urmează a fi anunțată, pentru a asista la ridicarea drapelului american, a explicat o sursă diplomatică americană. Ultima vizită a unui secretar de stat american în Cuba datează din 1945.
CITITI SI: SUA au retras Cuba de pe lista statelor care sustin terorismul
Luni, "toți angajații secțiunii de interese vor fi reacreditați ca angajați ai ambasadei americane, iar șeful misiunii — ca însărcinat cu afaceri. Acest lucru înseamnă că întregul personal va fi reintrodus în corpul diplomatic de la Havana", a explicat sursa citată. Secțiunea de interese americană, supranumită 'Sina', are 360 de angajați, în majoritate cubanezi.
Redeschiderea ambasadelor inițiază un nou capitol al angajamentului celor două țări, facilitând contactele guvernamentale, restrânse puternic de când SUA au rupt relațiile diplomatice în 1961. Normalizarea relațiilor a fost încetinită de unele dispute, inclusiv cea privind drepturile omului, precum și de dorința regimului de la Havana de a avea un control strict asupra societății și economiei.
Embargoul economic împotriva Cubei va rămâne totuși în vigoare, Congresul fiind singurul care poate decide ridicarea acestuia.