SUA amână o reuniune americano-rusă pe tema Siriei. Rusia regretă amânarea întâlnirii bilaterale

F.m. | 27.08.2013

Pe aceeași temă

Statele Unite au amânat o reuniune prevăzută cu Rusia pe tema crizei siriene, a anunţat luni seara un oficial de rang înalt din cadrul Departamentul de Stat american, sub acoperirea anonimatului.

 

"Având în vedere consultările în curs pentru a aduce un răspuns adecvat atacurilor chimice din 21 august în Siria, am decis să amânăm întâlnirea subsecretarului (Wendy) Sherman şi ambasadorului (Robert) Ford cu o delegaţie rusă, care a fost prevăzută pentru această săptămână la Haga", a declarat acest oficial de rang înalt.

Cele două părţi vor analiza o reprogramare a acestei reuniuni, a afirmat el, insistând pe necesitatea "găsirii unei soluţii politice globale şi durabile la criza din Siria".

Rusia "regretă" că Statele Unite au decis să amâne o reuniune bilaterală privind Siria, a anunţat adjunctul ministrului rus de Externe, Ghennadi Gatilov.

 

"Este regretabil că partenerii noştri au decis să anuleze întâlnirea bilaterală între Rusia şi Statele Unite pentru a discuta despre problemele legate de convocarea unei conferinţe internaţionale privind Siria", a scris el pe contul său de Twitter.

"Elaborarea mecanismelor unei reglementări politice în Siria ar fi fost extrem de utilă chiar acum", în timp ce ameninţarea unei acţiuni armate planează asupra acestei ţări, a adăugat el.

  Şeful diplomaţiei americane, John Kerry, a cărui ţară analizează opţiunile privind o eventuală intervenţie militară împotriva regimului sirian, a afirmat luni că folosirea armelor chimice în apropiere de Damasc, la 21 august, este "de necontestat".

Rusia, un aliat loial al regimului lui Bashar al-Assad, a avertizat în privinţa oricărei intervenţii militare fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, apreciind că aceasta va fi "periculoasă" şi ar constitui o "încălcare a dreptului internaţional".

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22