SUA avertizează Ucraina. Sancţiuni în caz de noi represalii împotriva manifestanţilor

F.m. | 18.12.2013

Pe aceeași temă

Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA ar putea lua în considerare instituirea de sancţiuni împotriva celor care au dat ordinele şi celor care le-au pus în aplicare dacă autorităţile ucrainene vor recurge din nou la forţă împotriva manifestanţilor proeuropeni, relevă un proiect de rezoluţie prezentat recent de către deputatul democrat american Eliot Engel.


Proiectul de rezoluţie, introdus de un grup de congresmeni din Partidul Democrat şi Partidul Republican, susţine ”aspiraţiile democratice şi europene ale poporului ucrainean şi dreptul său de a-şi alege propriul viitor, fără intimidare şi frică”, conform Mediafax.

'Camera Reprezentanţilor cere guvernului ucrainean să îi tragă la răspundere pe cei implicaţi în represiunea împotriva manifestanţilor paşnici şi să ridice acuzaţiile penale împotriva celor arestaţi pentru manifestarea drepturilor lor democratice. Camera Reprezentanţilor face apel la SUA şi la UE să dea clar de înţeles autorităţilor ucrainene că cei care au autorizat şi au pus în aplicare recurgerea la forţă vor fi traşi la răspundere', se menţionează în textul documentului.

La sfârşitul lunii noiembrie, forţele speciale ucrainene au dispersat în forţă manifestaţia proeuropeană de la Kiev, ceea ce a condus la violenţe de stradă. Ulterior, scutierii au încercat să evacueze în forţă protestatarii din Piaţa Independenţei din Kiev, în timpul nopţii, într-un moment în care în capitala ucraineană se aflau şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton şi secretarul adjunct de stat american Victoria Nuland.

Rezoluţia face apel la autorităţile şi opoziţia din Ucraina să dea dovadă de reţinere şi să se angajeze într-un dialog în vederea unei soluţionări paşnice a crizei. 'În cazul în care utilizarea forţei de către autorităţi împotriva manifestanţilor paşnici va continua, Camera Reprezentanţilor ar putea lua în considerare sancţiuni specifice atât împotriva celor care au ordonat recurgerea la forţă, cât şi împotriva celor implicaţi în punerea în aplicare a acestui ordin', mai menţionează documentul.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, a declarat că printre variantele luate în considerare de Washington în ceea ce priveşte Ucraina figurează şi sancţiuni, dar că o decizie finală în acest sens nu a fost încă luată. Statele Unite îi cere Kievului să revină la dialogul cu UE şi FMI, a declarat ea.

Guvernul ucrainean a decis la 21 noiembrie să suspende negocierile cu UE în vederea semnării Acordului de asociere şi să se concentreze pe dezvoltarea relaţiilor cu CSI (Comunitatea Statelor Independente ) şi Uniunea vamală (Rusia, Belarus şi Kazahstan), ceea ce a generat o mobilizare populară fără precedent după 'revoluţia portocalie' din 2004.

Marţi, la Moscova, a avut loc reuniunea Comisiei interstatale ruso-ucrainene, prezidate de preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Viktor Ianukovici, în cadrul căreia părţile au convenit asupra mai multor acorduri, între care scăderea cu o treime a preţului gazelor ruseşti livrate Ucrainei (până la 268,5 de dolari pe mia de metri cubi) şi cumpărarea de titluri de stat ucrainene de către Rusia în valoare de 15 miliarde de dolari.

Sursa: MEDIAFAX.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22