Pe aceeași temă
SUA au desfășurat șase avioane de vânătoare F-16 la baza Incirlik din sudul Turciei, acestea urmand a fi folosite in lupta contra Statului Islamic, conform unui anunt al misiunii americane din cadrul NATO, citat de Agerpres.
SUA au semnat un acord cu Turcia la sfârșitul lunii iulie. Pana in prezent, SUA au lansat de la baza Incirlik drone, efectuand lovituri aeriene împotriva pozițiilor SI.
O sursă de informație turcă a confirmat pentru AFP "sosirea, zilele acestea, a șase avioane americane, primele din cadrul unei operațiuni de desfășurare". Aceste avioane vin dinspre Aviano, Italia, a adăugat sursa.
CITITI SI: Zeci de crestini, rapiti de teroristii Stat Islamic
300 de militari americani a fost de asemenea desfășurat la această bază, pentru a coordona operațiunile terestre.
Avioanele US Air Force erau nevoite până acum să decoleze de la baze mai îndepărtate pentru a lovi ținte jihadiste, de exemplu din Iordania sau Kuweit.
Membră a NATO, Turcia a refuzat până nu demult să participe la operațiunile coaliției împotriva SI, de frică să nu favorizeze acțiunile kurzilor în Siria, care luptă acolo împotriva jihadiștilor, în apropiere de frontiera turcă. Atentatul survenit la 20 iulie la Suruc, care s-a soldat cu 32 de morți și a fost atribuit SI, a schimbat datele și a obligat Ankara să facă o schimbare strategică.