SUA trimit militari şi tancuri în Polonia şi în tarile baltice - Vanessa Hillman, purtător de cuvânt al Pentagonului

P.c. | 28.08.2014

Pe aceeași temă

SUA trimit sute de militari şi tancuri, în statele central şi est-europene, în octombrie, în scopul oferirii de garanţii statelor membre NATO îngrijorate de activităţile ruse în Ucraina. Aproximativ 600 de militari din Brigada I a Diviziei I de cavalerie a Statelor Unite vor fi trimişi, în octombrie, în Polonia şi în ţările baltice, pentru exerciţii cu aliaţii din cadrul NATO, înlocuind paraşutiştii Brigăzii 173 aeropurtate, a declarat, potrivit AFP, Vanessa Hillman, un purtător de cuvânt al Pentagonului, relateaza Mediafax.

 

"Este vorba de o rotaţie a trupelor timp de trei luni", a explicat oficialul american.

 

Militarii Brigăzii I, cu sediul în Fort Hood (Texas), vor primi şi tancuri de tip M-1 Abrams, precum şi vehicule de infanterie. În ultimele luni, armata americană a organizat o serie de exerciţii la frontiera de est a Alianţei Nord-Atlantice, în scopul oferirii de garanţii aliaţilor îngrijoraţi de acţiunile Rusiei în Ucraina.

 

Statele Unite au trimis avioane de vânătoare de tip F-16 în Polonia, organizând misiuni comune de antrenament cu ţările baltice.

 

Administraţia prooccidentală de la Kiev a acuzat joi că "trupe ruse" au preluat controlul asupra oraşului frontalier strategic Novoazovsk, situat la 100 de kilometri sud de bastionul rebel Doneţk. Kievul a denunţat, de la începutul crizei, prezenţa unor mercenari şi militari ruşi pe teritoriul ucrainean. Rusia a negat permanent informaţiile că ar fi trimis militari să lupte în Ucraina. Un oficial NATO a declarat că aproximativ 1.000 de militari ruşi participă la lupte, în prezent, pe teritoriul ucrainean, în special în zona oraşului Novoazovsk.

 

CITITI SI: Petro Poroșenko: In Ucraina au patruns coloane cu tehnică militară grea, o mare cantitate de arme și trupe regulate ale Federației Ruse. NATO confirma prezența militarilor ruși în estul Ucrainei

 

Aleksandr Zaharcenko, "premierul" autoproclamatei "Republici populare Doneţk", afirmă că aproximativ 4.000 de mercenari ruşi, inclusiv mulţi militari activi aflaţi în concediu, au participat în ultimele luni la luptele din sud-estul Ucrainei.

 

Ministerul rus al Apărării a dat asigurări că în estul Ucrainei nu sunt militari ruşi. "Acuzaţiile privind prezenţa militarilor ruşi nu au nicio legătură cu realitatea", a declarat generalul Igor Konacenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

 

Potrivit estimărilor Naţiunilor Unite, peste 2.200 de oameni au murit în confruntările armate produse în ultimele luni în sud-estul Ucrainei, între serviciile de securitate ucrainene şi separatişti proruşi. Bilanţul nu include prăbuşirea cursei Malaysia Airlines, în iulie, un incident soldat cu 298 de morţi.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22