Summit-ul G20: Singura opţiune la îndemănă este ca Grecia să rămână în zona euro. Premierul Papandreou nu va demisiona

Fara Autor | 03.11.2011

Pe aceeași temă

 

La Cannes are loc, joi, prima parte a reuniunii summit-ului G20, unde se va discuta planul pentru ieşirea zonei euro din criză. Discuţiile asupra acestui plan întârzie din cauza propunerii premiului grec de a supune la referendum planul de salvare din criza euro a Greciei. Din cauza acestei propuneri, mai mulţi miniştri eleni au cerut demisia premierului şi Guvernul elen este supus mai multor presiuni interne.
 
Comisia Europeană tocmai a declarat, cu referire la Grecia, că tratatul european nu prevede ieşirea din zona euro fără a părăsi Uniunea Europeană.
 
"Singura opţiune la îndemănă este ca Grecia să rămână în zona euro", au declarat oficial CE, citaţi de Adevărul.
 
Premierul George Papandreou a fost chemat la Cannes înaintea summit-ului şi a fost avertizat de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi de cancelarul german, Angela Merkel, că decizia acestuia poate cauza declinul puternic al burselor mondiale şi al euro dacă votul referendumului grec va fi negativ.
 
Parlamentul grec exercită presiuni mari asupra guvernării actuale, cerând demisia premierului Papandreou. La Atena are loc reuniunea decisivă a Guvernului Papandreou pentru a se discuta posibilitatea de alegeri anticipate.
 
Şeful de cabinet al premierului grec a declarat că George Papandreou nu intenţionează să  demisioneze.
 
"George Papandreou nu a demisionat şi nu va demisiona", a declarat seful de cabinet al premierului grec pentru un cotidian din Grecia, potrivit AFP.
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22