Pe aceeași temă
Organizatori: Coruptia Ucide, 600.000 pentru Rezidenta, Contract Romania si Declic.
De asemenea, vor avea loc proteste si in Zurich, Paris, Berlin si in Scotia. "Daca acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar insemna un dezastru pentru Romania si cetatenii ei" si "ne putem lua adio de la o justitie independenta", avertizeaza organizatorii pe pagina evenimentului.
In Bucuresti, protestul este programat sa inceapa la 18.00, in fata Guvernului, iar de la 19.00 urmeaza ca oamenii sa plece in mars catre Casa Poporului.
Organizatorii argumenteaza ca "proiectul de modificare al Legilor Justiției a ajuns deja în Parlament și urmează să fie supus dezbaterii și votului în plen. Inspecția Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna ministrului Justiției. Numirea procurorilor-șef de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice .Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar însemna un dezastru pentru România și cetățenii ei. Ne putem lua adio de la o justiție independentă", scrie Coruptia Ucide
De asemenea, Coruptia Ucide aminteste ca "luni, senatorii jurişti au dat luni un raport negativ unui proiect de lege care-i împiedică pe cei condamnaţi penal să ocupe funcţia de preşedinte al ţării.
Urmeaza votul in Senat. Asta inseamna ca un borfas, condamnat penal, poate decide soarta romanilor si ii va reprezenta pe acestia".