Pe aceeași temă
Autoritățile au modificat proiectul rectificării bugetare încă o dată. Conform noului document, bisericile primesc mai mulți bani decât s-a dorit inițial, iar bugetul de Acțiuni generale al Ministerului Finanțelor, deși se diminuează puțin, în interior s-a făcut o realocare foarte mare pentru Fondul de rezervă ce este folosit, de pe vremea PSD, la alocarea de bani către primării pentru diverse proiecte PNDL. Practic, fondul lui Cîțu a ajuns să fie de 4 ori față de cât s-a alocat inițial în bugetul de stat. Pentru a face asta, dacă ne uităm pe nota de fundamentare, premierul taie banii contribuției României la bugetul UE și pentru transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat. Detaliem mai jos.
Proiect rectificare bugetara varianta 3 (click pentru a deschide)
Două modificări importante în noua variantă a rectificării
1. Secretariatul General al Guvernului primește acum 98,1 milioane lei (anterior era vorba despre 89,9 milioane lei). De precizat că în nota de fundamentare scrie că din această sumă, 80 de milioane sunt dedicați bisericilor. De precizat că în primele două variante de proiect suma în plus era mai mică: 71,8 milioane lei.
La începutul anului, când s-a realizat bugetul pe 2021, s-au alocat pentru culte 760 milioane lei. Așadar, după cea de-a doua rectificare, bugetul pentru biserici urcă la 858 milioane lei.
2. Ministerul Finanțelor – Acțiuni generale primește 2,897 miliarde lei. În cea de-a doua varianta a proiectului rectificării primea 2,905 miliarde lei. Privind mai în spate, în prima varianta avea peste 3 miliarde.
Pentru ce se alocă cele 2,897 miliarde lei în plus?
• 15 milioane sunt subvenții.
• 1,895 milioane sunt pentru Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului. De precizat că inițial se alocau 800 milioane lei aici. Din acest fond se alocă, în general, bani către primării.
• Se scad 12,9 milioane lei – fond de premiere pentru loteria bonurilor fiscale.
• Se adaugă 1 miliard pentru proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.
Fondul de rezervă este gestionat ca pe vremea PSD. Nu o spunem noi, ci reiese din rapoartele Consiliului Fiscal. Fondul de rezervă ar fi trebuit să fie pentru urgențe. Totuși, acesta a fost transformat de pe vremea PSD într-un vehicul prin care banii sunt mai greu de urmărit. O parte importantă din bani au mers, istoric vorbind, către primării. Mai exact către proiecte PNDL, deși ar fi trebuit să se fi alocat bani prin proiectul de buget.
Aceste cheltuieli nu erau neprevăzute. E greu de crezut că nu se știa, de exemplu, ce investiții vor face autoritățile locale la PNDL când s-a realizat inițial bugetul de stat.
Așadar, în contextul alegerilor din PNL, acum s-a majorat această sumă.
Cu alte cuvinte, Fondul lui Cîțu crește de la 597 milioane lei (cât s-a alocat prin bugetul de stat), la aproape 2,5 miliarde lei după rectificare. Adică va fi de 4 ori mai mare decât la începutul anului.
De unde s-a tăiat pentru a se aloca suma asta uriașă la Fondul de rezervă
Așadar, pentru asta ne uităm la varianta 1 a proiectului rectificării. Analizând documentul, nu se mai alocă bani în plus pentru Contribuția României la bugetul UE și pentru transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat.
Așadar, se iau din banii pentru UE și pentru firme, mai exact pentru ajutoarele de stat.
Cum arată alocările (rectificarea) pe celelalte instituții în varianta actuală
*în paranteze sunt modificările față de varianta inițială. În cel de-al treilea document obținut de HotNews.ro, comparativ cu al doilea, nu apar alte noutăți în afară de cele două de mai sus: SGG și Acțiuni generale
Administrația Prezidențială primește la fel 12,4 milioane lei
Consiliul Concurenței primește acum 2 milioane lei (anterior se dorea 1,5 milioane lei)
Ministerul Dezvoltării primește acum 2,39 miliarde lei (anterior era vorba de 2,24 miliarde lei). A crescut suma pentru că s-au alocat locuințelor sociale.
Ministerul Finanțelor +168,8 milioane lei
Ministerul Justiției +13 milioane lei
Ministerul Afacerilor Interne + 29 milioane lei
Ministerul Tineretului și Sportului primește acum 51,1 milioane lei (anterior se dădeau 23,1 milioane lei)
Ministerul Agriculturii +150 milioane lei
Ministerul Mediului +533,8 milioane lei
Ministerul Transporturilor primește acum 660,6 milioane lei (anterior primea 625,6 milioane lei). Banii în plus ar fi pentru Metrorex.
Ministerul Educației +210 milioane lei
Ministerul Sănătății +3,72 miliarde lei
Ministerul Culturii +12,3 milioane lei
Ministerul Public primește acum 18,8 milioane lei (anterior suma era de 4,3 milioane lei)
Agenția Națională de Integritate +8,75 milioane lei
SRI +116,9 milioane lei
SIE +17,2 milioane lei
STS +41,1 milioane lei
Ministerul Economiei +40,6 milioane lei
Ministerul Energiei +650,5 milioane lei
Academia Română +22,5 milioane lei
ANSVSA +134,1 milioane lei
Societatea Română de Radiodifuziune +20 milioane lei
TVR +13 milioane lei
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene +760,7 milioane lei
Autoritatea Electorală Permanentă primește acum 1,75 milioane lei (anterior era vorba despre 101,7 milioane lei). Practic au decis să nu mai subvenționeze cu 100 de milioane partidele politice.
Scăderi
Ministerul Muncii și Protecției Sociale: -2,781 miliarde lei, per sold. Se propune diminuarea transferurilor pentru echilibrarea bugetului de asigurări sociale de stat cu 3,319 miliarde lei, în principal ca urmare a creșterii veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat aferente sistemului public de pensii și majorarea transferurilor către bugetul asigurărilor pentru șomaj cu suma de 547,1 milioane lei.
Curtea de Conturi pierde 10 milioane lei
Senatul pierde 1,9 milioane lei