Pe aceeași temă
Potrivit unor surse citate de BBC, premierul grec Georgios Papandreou ar putea sa-si prezinte demisia in urma unei reuniuni de urgenta a cabinetului, in care mai multi ministri au criticat planurile sale de a organiza un refendum pe tema planului european de salavare a Greciei.
Papandreou se va întâlni cu preşedintele Karolos Papoullios, la finalul reuniunii de urgenţă a guvernului de la Atena.
Este de aşteptat ca Papandreou să propună un guvern de coaliţie, în frunte cu fostul director al Băncii Centrale a Greciei, Lucas Papademos, precizează BBC. Papademos a ocupat și postul de vicepreședinte al Băncii Centrale Europene și este o figură respectată în Grecia.
Potrivit BBC, Papandreou îi va prezenta președintelui o propunere de formare a unui guvern de uniune națională, condus de fostul guvernator al băncii centrale elene, Lucas Papademos.
Între timp, liderul opoziției elene, Antonis Samaras, a anunțat că partidul său, Noua Democrație, este dispus să participe la un guvern de uniune națională de tranziție pentru a ajuta la depășirea impasului economic prin care trece Grecia. Acest guvern ar funcționa până la alegerile anticipate pe care opoziția le cere insistent în ultimile zile.
Papandreou a convocat pentru astăzi o reuniune de urgență a cabinetului după ce mai mulți miniștri au criticat planurile sale de organizare a unui referendum pe tema ajutorului financiar oferit de creditorii externi. Mai mulți parlamentari socialiști au avertizat între timp că vor retrage sprijinul partidului la votul de încredere programat în parlamentul elen pentru ziua de mâine.
Un grup de 30 de parlamentari ai formațiunii de guvernământ, dar și din partidele de opoziție, au cerut astăzi, într-o scrisoare deschisă, organizarea de alegeri anticipate și abandonarea proiectului referendumului.