Pe aceeași temă
Deocamdată nu se știe sigur decât că va participa la New York la o întâlnire cu reprezentanți ai mediului de afaceri, organizată de Camera de Comerț Româno-Americană, după cum a anunțat Digi24.ro. Noutatea constă în faptul că, între timp, s-ar fi aranjat și o întâlnire cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, un avantaj pentru candidatul PSD la prezidențiale care s-ar putea prezenta în țară ca un partener al Administrației Americane.
Viorica Dăncilă va fi plecată în SUA în perioada 23-28 septembrie, în aceeași perioadă în care la New York va fi și președintele Klaus Iohannis, care participă la Adunarea Generală a ONU.
Încă de săptămâna trecută, echipa premierului încerca să obțină o întâlnire la nivel înalt, în încercarea de a puncta în campania electorală cu o fotografie care să o valideze drept partener al SUA, au declarat surse oficiale pentru Digi24.ro.
Nu se știe dacă întrevederea dintre premierul României și vicepreședintele SUA este aranjată în baza unui contract de lobby. În trecut, conform documentelor postate pe site-ul Departamentului de Justiție al SUA, PSD a plătit serviciile unei firme de lobby pentru Liviu Dragnea, în vederea obținerii unei întâlniri cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, și a unor interviuri la CNN.
Contractul PSD a fost încheiat cu compania Madison & Company LLC, contra sumei de 100 de mii de dolari. Conform documentului, compania de lobby ar fi trebuit să îi asigure întâlniri cu Mike Pence și Paul Ryan, speaker-ul Camerei Reprezentanților din Congresul american, aceste întâlniri urmând să aibă loc „cât de curând posibil”. Totodată, în cei 100 de mii de dolari intrau și întâlniri cu ”mediul academic” și interviuri în presa americană, cu mențiune specială pentru CNN.
Și Călin Popescu Tăriceanu a plătit servicii de lobby și consultanță în America în valoare de 50 de mii de dolari și 170 de mii de euro.