Pe aceeași temă
Conform unor surse diplomatice, citate de stiripesurse.ro, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta ar fi ajuns la un acord in privinta recunoasterii statului Kosovo. Romania se pregateste astfel sa recunoasca existenta acestui stat, la 7 ani de când Kosovo şi-a declarat independenţa.
Guvernul va trimite către Parlament in mod oficial documentele pentru ratificarea acestei recunoasteri, până in iunie, la sfârşitul sesiunii parlamentare. Dupa recunoşterea oficiala, Bucureştiul şi Priştina vor stabili legături diplomatice la nivel de ambasade.
CITITI SI: Ponta, la Tirana: Romania ar putea lua decizii noi privind recunoasterea Kosovo
Premierul Victor Ponta a declarat zilele trecute, la televiziunea Klan Kosova, cu sediul în Priştina, că România "ar putea recunoaşte Kosovo". "În 2008, România a decis să nu recunoască Kosovo. Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat de atunci. Guvernele s-au schimbat şi noi decizii asupra recunoaşterii Kosovo ar putea fi luate", a declarat Ponta, după un summit la Tirana al şefilor de stat din sud-estul Europei, potrivit ziarului de limbă albaneză din Pristina Epoka E Re.
Etnicii albanezi din provincia situata in sudul Serbiei si-au declarat unilateral independenţa la începutul anului 2008, dar Serbia a respins proclamarea, considerand-o o violare a Constituţiei sale. România este unul dintre cele cinci state membre ale UE care nu au recunoscut Kosovo.