Surse. Tăriceanu negociază cu Blaga, Bolojan și Flutur o nouă majoritate. Ce condiții pune

Redactia | 29.06.2018

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului și liderul ALDE, ar negocia o întoarcere a armelor împotriva aliatului său, Liviu Dragnea, sunt cele mai noi zvonuri din politica românească, însă această mișcare nu ar fi una necondiționată.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Prima dată s-a vorbit despre aceasta, când s-a aflat că atât președintele Iohannis cât și Tăriceanu se vor afla în aceeași perioadă la Bruxelles. Știripesurse.ro spune că s-a deschis un canal de comunicare între cei doi, informația fiind confirmată de surse atât din ALDE cât și din PNL.

 

Principala condiție pusă de Tăriceanu pentru a-l înlătura pe Dragnea și PSD de la guvernare ar fi înlăturarea lui Ludovic Orban și Raluca Turcan de la conducerea PNL.

 

Stadiul negocierilor ar fi destul de avansat și ar fi debutat cu o lună în urmă și vizează formarea unei alianțe care să preia puterea în Parlament după principiul alianței DA. Din gruparea PNL care duce tratativele cu Tăriceanu se numără Bolojan, Flutur și Petrache dar și Vasile Blaga. Cu cel din urmă, Tăriceanu are o relație de prietenie și încredere.

 

Că lucrurile nu mai merg așa bine între PSD și ALDE se vede din faptul că Tăriceanu a dat în ultima perioadă mai multe semnale că nu mai sprijină abordarea PSD pe mai multe dosare: a respins OUG pentru modificarea Codului Penal, precum și suspendarea președintelui Klaus Iohannis.

 

Mai mult, Tăriceanu e într-o relație extrem de rece cu Liviu Dragnea de câteva luni, apogeul fiind atins luni, când liderul ALDE a refuzat să stea alături de președintele PSD la o declarație de presă în Parlament.

 

Un nivel maxim al tensiunilor dintre cei doi a fost înregistrat miercuri, când un sondaj Sociopol comandat de Dragnea și care îl clasează pe Tăriceanu la doar două puncte deasupra liderului PSD la capitolul încredere a fost considerat de șeful ALDE drept o declarație de război la adresa sa.

 

Tăriceanu s-a întâlnit la Bruxelles și cu Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE din Parlamentul European, care l-a îndemnat să aibă o abordare mai prudentă față de justiție și să renunțe la agenda PSD, potrivit surselor citate de G4Media.ro.

 

Tăriceanu ar avea două opțiuni pentru viitorul său politic și al partidului:

 

Prima – candidatura la prezidențiale în toamna anului 2019. El a primit de la PSD semnale că nu va fi desemnat candidat unic al coaliției, și atunci are nevoie de o delimitare de social-democrați pentru a putea aduna voturi din electoratul anti-PSD.

 

A doua opțiune ar fi intrarea într-o coaliție largă a forțelor politice non-PSD și intrarea într-un guvern nou fie ca premier, fi cu mult mai multe posturi de ministru pentru ALDE.

 

Nu este exclus ca, dacă toate condițiile sunt îndeplinite, sesiunea parlamentară care începe pe 1 septembrie să debuteze direct cu depunerea unei moțiuni de cenzură.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22