Pe aceeași temă
Mâna dreaptă a lui George Micu, noul director general al CFR SA, a devenit Viorel Scurtu, care a făcut parte din echipa lui Mihai Necolaiciuc, directorul atât de controversat al CFR, potrivit unor surse EVZ.
Biroul de presă al Ministerului Transporturilor a comunicat insa că nu există deocamdata o informație care să poată fi comunicată presei, în acest sens.
Citeste si Lucian Isar, fostul sef al CA, dezvaluri despre PRESIUNILE POLITICE de la CFR. Una dintre mize: CONTRACTELE DE CONSULTANTA. Noul director a deblocat deja achizitii de 120,85 milioane lei
Potrivit surselor EVZ, numele lui Scurtu este scris deja în dreptul funcţiei de director general adjunct pe uşa cabinetului pe care îl va ocupa.
Alături de Necolaiciuc, Scurtu a fost învinuit în 2009 , împreună cu alte 28 de persoane, de procurorii anticorupţie pentru că ar fi cauzat societăţii feroviare prejudicii de 80 de milioane de euro.
"Tarul" Necolaiciuc
Mihai Necolaiciuc a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 2009 pentru infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată.
În perioada 2002-2003, Mihai Necolaiciuc a semnat 23 de comenzi de achiziţii de piese pentru instalaţii feroviare către SC GENERAL COM ELECTRICA SA Bucureşti, încălcând prevederile legale şi în lipsa oricăror documente care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei.
Fostul director general al Companiei Naţionale a Căilor Ferate Române, Mihai Necolaiciuc, - adus în România în 20 aprilie 2011 din SUA, pentru a fi judecat pentru prejudicierea companiei cu 70 de milioane de euro - a părăsit joi închisoarea, după revocarea celor patru mandate de arestare emise pe numele său.
La cererea procurorilor anticorupţie, în cursul anului 2009, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a emis mandate de arestare preventivă şi de urmărire internaţională pe numele inculpatului Necolaiciuc Mihai. În data de 22 iunie 2009, Necolaiciuc Mihai a fost arestat de autorităţile judiciare din SUA şi, după derularea procedurilor de extrădare, la data de 1 martie 2011, s-a dispus extrădarea acestuia în România.
Judecat in libertate
Întrucât şi celelalte trei mandate de arestare au fost revocate în timp, fostul director general al CN CFR, Mihai Necolaiciuc, va fi judecat, în continuare, în stare de libertate, pentru prejudicierea companiei feroviare cu 70 de milioane de euro.
Într-una din deciziile de revocare a mandatului de arestare, instanţa a impus în cazul lui Necolaiciuc interdicţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu.