Surse: Vot in UNANIMITATE in PDL, pentru FUZIUNEA cu PNL

T.d. | 02.06.2014

Pe aceeași temă

PDL a votat, luni, cu unanimitate, pentru fuziunea cu PNL, informeaza mediafax, citand surse din partid. Votul a avut loc in Colegiul Director al democrat-liberalilor.

Potrivit surselor citate, "nu a fost niciun vot împotriva acestei fuziuni". Şedinţa Colegiului Director continuă, democrat-liberalii vorbind despre paşii care ar trebui făcuţi pentru realizarea fuziuni dintre cele două partide.

PNL şi PDL doresc ca fuziunea să se realizeze rapid, iar desemnarea candidatului unic la Preşedinţie să se facă până cel târziu la 1 august, au anunţat, luni, Klaus Iohannis si Vasile Blaga după întâlnirea reprezentanţilor celor două partide.

CITESTE SI: PNL şi PDL doresc FUZIUNE RAPIDA şi desemnarea candidatului unic la Preşedinţie până la 1 august

"A fost o discuţie scurtă şi foarte bună, am reconfirmat împreună că dorim o fuziune a partidelor noastre, dorim o fuziune între PNL şi PDL, cât de repede va fi posibil acest lucru", a declarat Iohannis.

El a precizat că au fost convenite "comisii mixte de lucru" ale celor două partide, care să lucreze pe anumite domenii în perspectiva fuziunii.

"Cred că acest început în forţă arată determinarea noastră de a merge înainte pe această cale. Doar ca să nu uităm, vreau să reiau ideea cu candidat comun. A durat câteva secunde discuţia şi toată lumea a reconfirmat că noi şi credem şi partidele noastre doresc un candidat comun pentru prezidenţiale. Asta în cazul puţin probabil că nu reuşim fuziunea mai repede decât se pune discuţia cu candidatul la prezidenţiale", a afirmat Iohannis.

De asemenea, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că, începând de luni, grupurile parlamentare ale PNL şi PDL vor lucra împreună.

"Vom lucra în comisii paritare, cea mai importantă de departe sarcină revine comisiei care să lucreze la Proiectul pentru România. Până la urmă, aici ne interesează alegerile prezidenţiale foarte mult, este adevărat, vom avea un singur candidat. Dar ne interesează un proiect pentru România cu care să-i convingem pe români, nu numai la alegerile prezidenţiale, dar şi în viitoarele alegeri locale şi generale şi mai ales să construim o dreaptă unită", a declarat Blaga, conform sursei citate.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22