Susținătorii lui Nicușor Dan cer în instanță anularea congresului USR în care a fost ales Barna

Dora Vulcan | 18.01.2018

Joi a avut loc primul termen la procesul în care 23 de membri USR au cerut Tribunalului București anularea rezultatelor congresului în care a fost ales președintele Dan Barna și a hotărârii de numire a sa la șefia partidului.

Pe aceeași temă

 

 

 

 Scandalul a izbucnit cu putin inainte de Congres, cand tabara care i-a ramas fidela lui Nicusor Dan l-a acuzat public pe Dan Barna ca a manipulat procedura de desemnare a delegatilor la Congres pentru a-si asigura victoria, scrie Hotnews.ro. 

 

 

Dan Barna are 42 de ani, este la primul mandat de deputat şi a fost secretar de stat în Guvernul Cioloş. El este unul dintre principalii militanţi pentru poziţionarea partidului împotriva iniţiativei Coaliţiei pentru familie de a redefini familia în Constituţie. La congresul USR din mai, Barna a fost ales vicepreşedinte al partidului, iar ulterior Biroul Naţional l-a desemnat purtător de cuvânt al formaţiunii. În decembrie 2016, a fost ales deputat de Sibiu, iar în prezent este vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă şi membru în Comisia pentru fonduri europene.

 

 

El a fost ales pe 28 octombrie 2017 președinte al USR cu 127 de voturi pentru din 191 valabile, împotriva contracandidatului Vlad Alexandrescu, care a obținut doar 50 de voturi. 

 

 

Chiar în timpul desfăşurării congresului, fostul preşedinte al USR Nicuşor Dan a scris pe Facebook că, deşi a fost invitat la reuniunea de la Poiana Braşov, a ales să nu participe, deoarece aceasta este „viciată prin practici demne de PSD şi PNL”. Fostul preşedinte al USR vorbea despre existența unei presiuni penru ca USR să îşi abandoneze scopul şi să devină un partid „ca toate celelalte”.

 

 

În discursul susţinut înaintea votului în faţa delegaţilor la congres, Dan Barna a spus că formaţiunea îi datorează foarte mult lui Nicuşor Dan, a cărui demisie a fost o greşeală care a dus la crearea unor falii adânci în interiorul partidului, explicând că obiectivul USR este să dea premierul la alegerile parlamentare din 2020. De asemenea, el a făcut apel, în repetate rânduri, la unitate şi la reconciliere între taberele din USR. 

 

 

„Vă cer să oprim războiul civil USR vs. USR. E timpul să punem punct. Să ne recunoaştem greşelile şi să reînvăţăm să avem încredere unii în ceilalţi. Să ne uităm la ce ne apropie şi nu la ce ne desparte. Să ne comportăm ca adulţi şi nu ca puşti cu cornete. Să devenim noi cei care impunem agenda şi nu victimele agendei altora”, a mai spus el.

 

 

Barna a comentat şi afirmaţiile făcute de Nicuşor Dan despre vicierea congresului, afirmând că alegerea sa în funcţia de lider al formaţiunii este cât se poate de legitimă, din moment ce 70% dintre delegaţii congresului au votat.

 

 

„Este unul dintre lucrurile triste ale acestei zile faptul că, Nicuşor Dan, plasându-se în afara partidului, a simţit nevoia să transmită supărarea pe care domnia sa o are. În ceea ce priveşte legitimitatea, nu este niciun dubiu aici. La congres au votat 70% din delegaţii congresului, deci nu este o chestiune de un vot sau două. Practic, din 276 de delegaţi, 191 şi-au exprimat votul. Au participat chiar mai mulţi, undeva la 210 delegaţi, ceea ce arată că, într-adevăr, congresul este organul reprezentativ care este respectat. Majoritatea largă şi-a exprimat dorinţa ca USR să meargă mai departe, să încheie o etapă de frământări pe care demisia fostului preşedinte a generat-o la momentul acela. Mesajul membrilor pe care l-am înţeles azi este acela că aşteptarea este să pornim pe drumul de partid de opoziţie pe care ni l-am asumat la alegerile din decembrie”, a spus Dan Barna la scurt timp de la alegerea sa.

 

 

USR a ajuns în situaţia de a organiza al doilea congres din istoria partidului la mai puţin de şase luni de la primul congres, după ce Nicuşor Dan, fondatorul şi preşedintele formaţiunii, a demisionat din funcţie şi a părăsit partidul în luna iunie pe fondul diferenţelor de opinii vizavi de poziţionarea USR faţă de iniţiativa Coaliţiei pentru Familie în privinţa redefinirii familiei în Constituţiei drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

 

 

Pe 31 mai, la mai puţin de două săptămâni de la congresul care îl alesese pe Nicuşor Dan preşedinte al partidului, conducerea centrală a formaţiunii a votat pentru poziţionarea USR împotriva iniţiativei Coaliţiei pentru Familie. Deoarece militase pentru nepoziţionare, argumentând că refuză să activeze într-un partid care se defineşte implicit ca un partid al libertăţilor civile, deoarece acest lucru ar limita publicul USR, Nicuşor Dan şi-a anunţat pe 1 iunie demisia din funcţia de preşedinte al partidului şi părăsirea partidului.

 

 

În aceeaşi zi în care şi-a anunţat demisia, Nicuşor Dan a declarat că, în cazul în care un organism de conducere al partidului superior Biroului Naţional va anula decizia de poziţionare a formaţiunii pe problema familiei, el se va întoarce în USR, precizând că în caz contrar va aştepta să apară un partid în care să se regăsească. Decizia de poziţionare a fost menţinută însă şi de către Comitetul Politic al USR şi, mai apoi, de referendumul intern organizat la nivelul întregului partid, ceea ce a dus la convocarea unui nou congres pentru alegerea unui nou preşedinte al formaţiunii.

 

 

Retragerea și boicotul lui Seidler

 

Conflictul și contestarea lui Barna au pornit de la reprezentativitatea la congres, în speță de la organizatia Muncipiului Bucuresti, care a revendicat dreptul de reprezentare prin cei mai multi delegati la congres, raportat la dimensiunea organizației. Potrivit primelor alegeri, șeful de la București,  Cristian Seidler, si-a adjudecat 58 din cei 63 de delegati la Congres, dar rezultatele au fost anulate printr-o decizie a Comisiei de Arbitraj. Ulterior, s-au organizat alte alegeri, pe un sistem diferit, dar sustinatorii lui Seidler au boicotat scrutinul.

 

"Ma retrag din cursa pentru ca regulile referitoare la organizarea Congresului nu au fost aplicate unitar la nivelul intregii tari. E vorba despre sisteme interne de vot diferite ce vor fi fost aplicate, iar eu pledez pentru acelasi sistem de vot peste tot. Ma refer la sistemul de vot pentru desemnarea delegatilor la congres", a declarat Seidler pentru News.ro.

 

In replica, presedintele interimar Levente Elek a spus intr-un comunicat ca "procesul de desemnare a delegatilor se desfasoara potrivit deciziilor luate de organismele statutare ale USR si regulilor aplicate si la Congresul de la Cluj, unanim acceptate, necontestat si care au dus, la acel moment, la alegerea lui Nicusor Dan ca presedinte USR” . 

 

Cristian Seidler a anuntat ca va ramane membru USR si vicepresedinte al partidului. El a anuntat ca va boicota congresul ca, de altfel, o mare parte a celor care il sustin. Mai mult, "aripa nicusorista"  a amenintat ca va solicita in instanta anularea rezultatului congresului de la Brașov, ceea ce s-a și întâmplat.

 

 

Foto, Agerpres

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22