Suspiciuni de CORUPTIE SI FRAUDA, descoperite de Oficiul European de Lupta Antifrauda la contractele de furnizare de echipament medical finantate de Uniunea Europeana in Romania

D.g. | 16.06.2014

Pe aceeași temă

Oficiul European de Lupta Antifrauda a descoperit suspiciuni de coruptie si frauda la contractele de furnizare de echipament medical finantate de Uniunea Europeana in Romania. Oficiul a transmis anchetatorilor romani "informatii valoroase" in cadrul investigatiilor coordonate de Directia Nationala Anticoruptie, a informat, luni, OLAF, intr-un raspuns transmis HotNews.ro .

"OLAF a descoperit suspiciuni de frauda si coruptie legate de contracte de furnizare de echipament medical finantate de UE. OLAF a oferit informatii valoroase, obtinute in investigatiile sale administrative, autoritatilor competente romanesti, care astazi au procedat la perchezitii, asa cum a anuntat Directia Nationala Anticoruptie", a precizat OLAF, pentru HotNews.ro.

In context, OLAF apreciaza ca "foarte fructuoasa" colaborarea pe care a avut-o in acest caz cu Directia Nationala Anticoruptie (DNA) si cu Departamentul de Lupta Antifrauda (DLAF) de la Bucuresti.

Procurorii DNA au demarat luni 20 de perchezitii la sediile unor institutii publice si unitati sanitare intr-o cauza penala ce vizeaza suspiciunea savarsirii, in perioada 2008-2011, a unor infractiuni de coruptie si asimilate celor de coruptie, de catre functionari publici, in cadrul unor proceduri de achizitie, prin programe finantate din fonduri publice si din fonduri externe. Potrivit B1TV, perchezitiile au vizat, printre altele, sediul Ministerului Sanatatii si spitalele Polizu, C.C. Iliescu si Cantacuzino, fiind verificate licitatiile pentru achizitionarea de echipamente medicale.

Conform unor surse judiciare citate de Agerpres, in cauza sunt suspiciuni de coruptie in cadrul unor proceduri de achizitie de aparatura si echipamente medicale, iar valoarea ar fi de 7 milioane de euro.

Razvan Vulcanescu, subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii, sustine ca ancheta se refera la aparatura medicala achizitionata in perioada 2007 - 2008 cu fonduri provenite de la Banca Mondiala.

Perchezitiile vizeaza programul national de neonatologie, in valoare de 60 milioane euro, prin care au fost dotate 22 de maternitati din toata tara, si care a suferit numeroase intarzieri, au declarat surse oficiale pentru Hotnews.ro. Potrivit acelorasi surse, achizitiile verificate au fost facute in mandatele ministrilor Ion Bazac (2008-2009) si Cseke Attila (2009-2011).

 

CITITI SI: DNA: Perchezitii la Ministerul Sanatatii, Spitalul Cantacuzino si Asociatia de Neonatologie



La Spitalul Cantacuzino procurorii DNA verificau luni, dupa-amiaza,  documente legate de programul national de neonatologie, fiind facute perchezitii in cabinetul sefului Clinicii de neonatologie, in prezenta acestuia, a declarat luni, pentru Mediafax, managerul unitatii sanitare, Iulian Brezean.

"Anchetatorii ne-au precizat ca nu au venit pentru probleme care vizeaza Spitalul Cantacuzino, ci strict programul de neonatologie", a spus dr. Iulian Brezean.

Seful Clinicii de neonatologie, dr. Adrian Craciun, a fost chemat luni dimineata la Spitalul Cantacuzino, pentru a fi prezent la perchezitii, a precizat Iulian Brezean.

Anchetatorii faceau perchezitii in cabinetul sefului Clinicii de neonatologie si vor ridica documente, precum si computerul acestuia.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22