Pe aceeași temă
Dan a mai spus că media de vârstă a celor care cer pensionarea este de 55 de ani, iar cea mai mare pensie în plată în acest moment, la nivelul ministerului, depăşeşte 32.000 de lei. "Am făcut o evaluare legat de acest val de pensionări cu care ne confruntăm cei din sistemul de ordine şi siguranţă publică. De vineri şi până astăzi şi-au depus dosare de pensie peste 700 de poliţişti. În total, de la începutul anului, au solicitat ieşirea la pensie peste 3.200 de angajaţi ai ministerului. Printre cei care au solicitat ieşirea la pensie sunt şi 16 chestori. Au făcut asta de la începutul anului şi până acum. (...) Vorbesc de 16 chestori de Poliţie care au ieşit deja la pensie, iar pentru alţi 11 sunt demersuri în curs la Administraţia Prezidenţială", a spus ministrul de Interne.
Carmen Dan a mai spus că media de vârstă a acestor solicitări este de 55 de ani şi că pensia medie în luna august la nivelul MAI este de 3.123 de lei, iar cea mai mare pensie în plată la acest moment se ridică la 22.023 de lei, fiind încasată de un fost secretar de stat, scrie News.ro. "Deşi cădem cu toţii de acord că sunt nişte lucruri anormale care se întâmplă pe actuala legislaţie a pensiilor, când ne dorim să îndreptăm aceste lucruri, să facem corecţii, sunt tot felul de discuţii. Prin acest act normativ despre care s-a tot discutat nu intenţionăm să destabilizăm şi să taiem din cuantumul unor drepturi deja câştigate, însă este clar că lucrurile nu sunt tocmai în regulă. Prin acest act normativ nu se modifică baza de calcul, nu se umblă la vechime sau la vârstă. Nu prin acest act normativ. Când Ministerul Muncii va iniţia un astfel de demers, vom comunica în spaţiul public, aşa cum este firesc să o facem", a mai spus Carmen Dan.
Ministrul a precizat că, la acest moment, la nivelul MAI există 62.809 de pensionari care "în decursul timpului au îndeplinit condiţiile de vârstă şi au beneficiat de prevederile legii". La rândul ei, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că Guvernul va adopta o ordonanţă prin care pensiile care nu se bazează pe principiul contributivităţii nu vor mai fi indexate în funcţie de salariile celor aflaţi în activitate, ci doar cu rata inflaţiei. Termenul de aplicare a ordonanţei va fi de 15 septembrie, dată până la care cei care doresc se pot pensiona în condiţiile aflate în vigoare. Premierul Mihai Tudose a explicat, luni, că situaţia pensiilor speciale trebuie rezolvată pentru că este o problemă de "moralitate", iar Executivul trebuie să-şi asume stingerea acestui "incediu" înainte de a fi prea târziu, dând însă asigurări că nu vor scădea veniturile pentru cei cu pensii în plată.
"Avem de repus în lucrurile fireşti nişte derapaje din ultimii ani. Nu mai există nicăieri pe planeta asta o situaţie, o ţară, un loc, unde când ieşi la pensie să iei de la locul de muncă mai mulţi bani decât luai când munceai, să ieşi la pensie la vârste de până la 50 de ani pe acest algoritm. (...) Iertaţi-mă, ceva nu e în regulă. Nu vorbesc numai de impactul bugetar, vorbesc de moralitate", a spus premierul. Tudose a spus că schimbările nu vor fi făcute "peste noapte", ci proiectul se va afla în dezbatere. El a mai explicat că cea mai mare problemă este în cazul militarilor, în schimb magistraţii, care au un statul special, vor face subiectul unei alte discuţii.
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare, că premierul Mihai Tudose a prezentat un principiu potrivit căruia pensiile militare să nu poată să depăşească salariul, iar situaţia trebuie rezolvată urgent, deoarece impactul bugetar va fi unul care nu va putea fi susţinut.