Pe aceeași temă
Anunțul demisiei a fost făcut de Alin Tișe, Consiliului Județean Cluj, adică exact instituția care o numise în funcția publică, transmite Monitorul de Cluj.
„Am solicitat în cursul zilei de ieri, 9 februarie, demisia doamnei Claudia Ardelean, fapt care s-a întâmplat, chiar dacă dânsa avea statut de supleant 2, neremunerat. Din punct de vedere profesional doamna Claudia Ardelean a absolvit două facultăți (din care una de Drept) și are o pregătire foarte bună”, a declarat Tișe pentru Monitorul de Cluj, fără a explica însă de ce i-a cerut demisia.
Claudia Ardelean, fostă câștigătoare a unui concurs de frumusețe, s-a lăudat pe contul de Instagram cu numirea în Consiliul de Administrație al Spitalului, pe o funcție neremunerată.
Ea a absolvit Facultatea de Drept și Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai și a candidat fără succes anul trecut din partea PNL pentru un post de consilier județean.