Tanczos Barna despre planul UE de protejare a pădurilor: O povară financiară pentru România

Laurentiu Gheorghe | 19.07.2021

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a explicat luni de ce a semnat scrisoarea adresată Comisiei Europene, alături de alte 10 state membre, în care este criticată strategia forestieră a UE.

Pe aceeași temă

Tánczos Barna susține că România s-a alăturat acestui demers - inițiat de Austria și la care au aderat în total 11 state - pentru a solicita Comisiei o dezbatere punctuală pe mai multe teme care sunt esențiale în cadrul acestei strategii.

El a spus în conferința de presă că până vineri nu a existat un documentul oficial al Comisiei Europene legat de strategia privind gestionarea pădurilor, circulând între statele membre doar un draft neasumat de către Comisia Europeană. În aceste condiții nu au existat consultări oficiale cu ministerele de resort, iar Austria a inițiat un demers, la care a aderat și România, pe mai multe teme din strategie CE.

Tánczos Barna a mai spus că marți se va întâlni cu comisarul european și va discuta despre planul CE și despre tot ce înseamnă exploatare forestieră.

„Înainte de asumarea publică oficială a acestei strategii și prezentarea acesteia spre informarea Parlamentului European și a Comitetului Regiunilor și a Comitetului Economic și Social, documentul a fost circulat pe căi neoficiale către statele membre” a declarat Tanczos Barna. Urmare a acestui fapt, Austria a inițiat o scrisoare deschisă care a fost sustinută atât de Germania, cât și de Finlanda, Franța, Cehia, Estonia, Letonia, Ungaria, Slovacia, Polonia și România.

„Am decis să ne alăturăm acestui demers pentru a solicita Comisiei o dezbatere punctuală pe mai multe teme care sunt esențiale din punctul de vedere al României în cadrul acestei strategii.

Voi avea mâine o întâlnire bilaterală cu domnul comisar si voi discuta inclusiv acest aspect, cât si aspectele legate de exploatare forestieră, protectia biodiversității și infringement pe păduri din punctul de vedere al României și pentru a susține demersurile Comisiei de aprobare a unei strategii UE”, a declarat luni ministrul Mediului.

Însă Comisia Europeană l-a contrazis luni pe ministrul Mediului din România, Tanczos Barna, care a susținut în presa maghiară că strategia UE privind pădurile nu ar fi fost dezbătută cu statele membre. "S-a organizat o consultare publică deschisă prin intermediul site-ului web al Comisiei Europene, în toate limbile oficiale ale UE, primindu-se peste 19.000 de răspunsuri. De asemenea, au avut loc consultări specifice cu autoritățile competente ale statelor membre ale UE responsabile, cu ONG-urile, cu mediul academic și cu organizațiile internaționale", a arătat luni Executivul European.

Anterior, într-un interviu acordat presei maghiare, Tanczos Barna spune că nu e de acord cu strategia Comisiei Europene și susține că „sistemul de gospodărire a pădurilor din România e bine reglementat şi sever”.

Potrivit ziarului Magyar Nemzet, oficialul român a spus că protejarea pădurilor reprezintă o povară financiară pentru un stat membru deoarece în momentul în care se interzice exploatarea unei păduri sunt îngrădite drepturile proprietarului, iar în aces caz trebuie acordate despăgubiri.

„Atunci când este elaborată o astfel de strategie, trebuie luate în considerare jurisdicţia statelor membre, principiul subsidiarităţii şi chestiunile practice privind diversitatea pădurilor şi exploatarea sustenabilă (…) Nu au avut loc consultări în cadrul Comisiei permanente pentru păduri şi nici cu statele membre ale UE, iar proiectul nu a fost elaborat în comun. Solicităm să dezbatem strategia privind pădurile”, a spus Tánczos Barna.

Interesele industriei lemnului

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a prezentat strategia sa, parte a planului climatic, pentru absorbția a mai multor gaze cu efect de seră din atmosferă și încurajarea biodiversității. Astfel, printre măsuri, executivul european susține plantarea a 3 miliarde de copaci și acordarea de stimulente financiare pentru proprietarii de păduri, în vreme ce monitorizează pădurile existente.

Blocul comunitar propune folosirea Politicii Agricole Comune pentru scheme de plăți acordate proprietarilor de pădure, în vreme ce monitorizează pădurile existente, care reprezintă aproape două cincimi din continent. Comisia Europeană a transmis că pregătește o nouă serie de măsuri și norme de supraveghere de înaltă tehnologie pentru a proteja pădurile europene „aflate sub o presiune tot mai mare”, eficientizând în același timp actul de guvernare în toate cele 27 de state membre.

Anunțul Comisiei Europene a fost întâmpinat cu ostilitate de companiile din industria forestieră care susțin că noua strategia a UE privind pădurile nu are în vedere și interesele proprietarilor și investitorilor de păduri.

Ministrul ungar al Agriculturii Stefan Nagy a declarat că Strategia forestieră a UE a fost până acum un „model de economie durabilă”, care a găsit un echilibru între aspectele sociale, economice și de mediu ale durabilității. Deplasarea acestui echilibru spre a privi doar aspectele verzi este „inacceptabilă”, a spus Nagy. Acesta a mai afirmat că noua strategie a UE „va pune în pericol locurile de muncă și rolul sectorului în economia circulară”.

Pe de altă parte, ONG-ul de mediu AgentGreen critică poziția adoptată de către Ministerul Mediului din România:

„Această pozitie reprezintă întocmai pozitia industriei forestiere si nu este de inteles de ce Romania a semnat aceasta scrisoare, avand in vedere ca in Romania există deja prevederi clare pentru amenajamente silvice si pentru monitorizarea padurilor prin IFN si SUMAL”, transmite ONG-ul de Mediu AgentGreen, care a publicat și conținutul scrisorii.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22