Pe aceeași temă
Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă ALDE va susţine o moţiune de cenzură iniţiată de PSD în cazul în care Guvernul desfiinţează SIIJ, Tăriceanu a răspuns că partidul pe care îl conduce a fost mai vocal pe acest subiect decât social-democraţii, relatează Agerpres.
„Nu ştiu de ce trebuie să susţinem o moţiune a PSD, că în această privinţă văd că PSD vorbeşte foarte puţin, mai vocali am fost noi, deci aş putea să spun că noi am putea să dăm tonul în această chestiune, dar vă reamintesc că acordul pe care l-am semnat cu domnul prim-ministru prevedea în mod explicit situaţia secţiei şi am spus următorul lucru atunci – da, suntem de acord ca în Parlament să existe o dezbatere legată de toată legislaţia referitoare la organizarea şi funcţionarea secţiei, dacă sunt anumite lucruri care trebuie corectate, trebuie să discutăm cu asociaţiile profesionale şi să vedem care sunt lucrurile care trebuie corectate”, a afirmat liderul ALDE.
El a menţionat că rămâne la convingerea că trebuie să existe în România şi o responsabilitate a magistraţilor.
„Nu vreau să ne întoarcem la perioada de dinainte de 2016 când nu exista niciun fel de urmă de responsabilitate şi, din acest motiv, am asistat cu toţii la derapaje grave în Justiţie în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”, a susţinut Călin Popescu-Tăriceanu.
Alegerea primarilor în două tururi
În schimb, liderul ALDE susține revenirea la alegerea primarilor în două tururi însă consideră că soluția nu este asumarea răspunderii guvernului ci emiterea unei ordonanțe de urgență.
„ALDE opteaza fara niciun fel de echivoc in favoarea alegerii primarilor in doua tururi. Acesta a fost si unul din subiectele pe care le-am convenit, le-am discutat si le-am convenit cu PNL-ul, cu conducerea, cu presedintele partidului inainte de votul de investitura care a avut loc in Parlament. Se impune ca Guvernul sa gaseasca solutia optima. Nu sunt pentru asumarea raspunderii intr-un astfel de subiect, trebuie gasita formula unei ordonante de urgenta care sa reglementeze cat mai rapid pentru ca dupa aceea intram intr-o coliziune sa spun cu recomandarile Comisiei de la Venetia", a declarat Tariceanu, luni, intr-o conferinta de presa.
El spune ca trebuie demarate aceste proceduri inainte de inceperea sesiunii parlamentare.
„Insist pentru aceasta solutie, am vazut ca exista si alte partide care sustin, premierul Orban a declarat ca este in favoarea organizarii alegerilor pentru primari in doua tururi asa incat ar trebui cat mai degraba demarat acest proces si nu trebuie asteptata inceperea sesiunii parlamentare, trebuie de pe acum", a mai spus liderul ALDE.
El solicita Guvernului si stabilirea unui calendar pentru ca partidele sa cunoasca data alegerilor locale.
„Cer Guvernului sa propuna un calendar in asa fel incat partidele sa poata sti bine care este data tinerii alegerilor si sa ne organizam pe cale de consecinta.
Acesta este un lucru foarte important care nu trebuie sub nicio forma amanat", a mai spus Tariceanu, care a adaugat ca ALDE va merge singur pe liste proprii si la alegerile locale, dar si la cele parlamentare.