Pe aceeași temă
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat joi că şi-ar fi dorit ca alegerile locale "să dea startul pentru un proiect politic mai amplu, un USL 2024", iar candidatura sa este justificată de faptul că reprezentarea pe care ar fi obţinut-o partidul său după negocierile cu PSD nu ar fi fost "suficientă".
"Pot să vă mărturisesc cu sinceritate că mi-aş fi dorit ca alegerile locale să dea startul unui proiect politic mai amplu, adică un USL 2024, cu bătaie lungă, care ar fi trebuit să înceapă cu alegerile locale şi să continue cu parlamentarele din acest an şi cu punct final - 2024. Din păcate, anumite decizii care au fost luate au făcut acest proiect nerealizabil. Practic, fiecare partid doreşte să-şi obţină un rezultat cât mai bun", a explicat Tăriceanu, în conferinţa de presă la care şi-a anunţat candidatura pentru Primăria Capitalei.
El a adăugat că a discutat cu reprezentanţii PSD, iar unul dintre motivele pentru care a decis să candideze a fost că "vocea" celor din ALDE "nu a fost auzită suficient de tare" în Capitală alături de social-democraţi în ultimii 4 ani.
"Acesta este un motiv puternic. În final, în virtutea acordului pe care l-am convenit cu cei de la PSD, lăsăm autonomie organizaţiilor să decidă ceea ce este mai bine. Vrem să ne maximizăm şansa pentru alegerile locale pe Bucureşti. Vrem să avem această posibilitate de a ne adresa direct, fără constrângeri, electoratului liberal. (...) Discuţiile (cu PSD - n.r.) au vizat şi listele, posturile şamd. Dacă am fi obţinut ceea ce noi ne-am imaginat că reprezentăm - creditare conform sondajelor 5% la nivel naţional, peste 6% în Bucureşti... Nu am avut impresia că reprezentarea pe care o vom obţine este suficientă. (...) Şi încă ceva - în teoria ştiinţelor politice, la locale se spune că două liste strâng mai multe voturi decât o listă comună", a afirmat ALDE.
În opinia sa, primarul general Gabriela Firea are "o solicitare firească" potrivit căreia nu e normal ca în sectoarele în care PSD are primari aceştia să fie daţi la o parte şi să fie puşi alţi candidaţi.
"Discuţia a decurs foarte civilizat, nu ne-am certat, am rămas în cele mai bune raporturi. Însă cred că ALDE este în situaţia în care trebuie să îşi consolideze baza. (...) Acolo unde colegii au considerat că este mai bine să facă o alianţă locală cu PSD pentru că vor avea o şansă în plus, le-am lăsat această libertate", a adăugat Călin Popescu-Tăriceanu.