Pe aceeași temă
„Cred că acțiunile care sunt intentate în momentul de față atât lui Liviu Dragnea, cât și lui Victor Ponta sunt mai degrabă acțiuni politice și ele sunt pornite din interese partizane. Constat că avem în continuare instituții unde funcționează relicvele partizane ale fostului președinte. Vreau să vă atrag atenția că o condamnare definitivă a lui Liviu Dragnea va avea un efect politic extrem de pervers, pentru că ar alimenta în mod nejustificat teza băsistă potrivit căreia cifra de 7,4 milioane de români care l-au demis pe Băsescu la referendum nu ar corespunde realității. Cred că o condamnare a actualului prim-ministru ne-ar duce în situația unică în care un Guvern legitim ales, validat de Parlament, ar ajunge să fie răsturnat de instituții din afara cadrului democratic", a spus Tăriceanu la Congresul extraordinar al PSD.
El a afirmat că fostul președinte Traian Băsescu, membrii familiei sale și "camarila" sa sunt "ocoliți cu multă grijă în actul de justiție".
"Dosarele care privesc echipa fostului președinte au stat ani de zile și stau în continuare nelucrate în sertare", a adăugat Tăriceanu.
Liderul ALDE a spus și că Inspecția Judiciară a CSM încearcă să cenzureze declarațiile unor politicieni, dar nu reacționează când procurorul-șef al DNA critică hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești și nu se sesizează când SRI anunță că se implică în actul de justiție.
El a mai susținut că în timp ce Opoziția este mai preocupată cum să pună mâna pe guvernare, Puterea este preocupată de guvernare.
"Liviu, vei avea în ALDE un partener pentru proiectul de țară pe care l-ai evocat. Vreau să reușim să punem în aplicare un vis (...), să facem din România a șaptea putere economică a Europei", i-a transmis Tăriceanu lui Dragnea, validat duminică președinte al PSD.
CITIȚI ȘI: UPDATE: Congres extraordinar PSD: 23 de lideri candideaza pe 10 functii de vicepresedinti