Tăriceanu scapă de un proces: DNA a clasat dosarul cu denunțul lui Vîntu că i-a dat mită 1 mil. euro

Laurentiu Gheorghe | 14.04.2019

Dosarul, deschis după ce S.O. Vîntu l-a acuzat pe Tăriceanu că a primit 1 milion de euro în 2008 pentru a-l numi pe jurnalistul Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării, a fost clasat de DNA

Pe aceeași temă

„La data de 27 august 2018, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, conform art. 16 alin. 1 lit. a («fapta nu există») și b («fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege») din Codul de Procedură Penală”, a transmis DNA la solicitarea G4Media.ro.

Decizia de clasare s-a dat în august anul trecut, însă până acum nu s-a știut nimic.

Despre această decizie de clasare, DNA n-a comunicat nimic până acum. Dosarul lui Tăriceanu era disjuns din dosarul fostului președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu

Acesta din urmă a fost trimis în judecată în 2016 de DNA pentru că ar fi primit mită un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu ca să își exercite influența asupra premierului din 2008, Călin Popescu Tăriceanu, astfel încât omul lui SOV, Liviu Mihaiu, să fie numit guvernator al Deltei.

Dosarul lui Olteanu a fost trimis la Înalta Curte, a ajuns apoi la Curtea de apel București și, din 2017, este la Tribunalul Capitalei. Următorul termen de judecată este pe 25 aprilie.

Potrivit rechizitoriului din dosarul lui Bogdan Olteanu, ”se va dispune disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (…) în legătură cu remiterea unei alte sume de un milion de euro către inculpatul Bogdan Olteanu prin intermediul martorului Eftime Ionuț, indicată în declarația martorului și în denunțul lui Sorin Ovidiu Vântu, având în vedere că este necesară administrarea unor noi mijloace de probă pentru a determina actul vizat de persoanele implicate în săvârșirea acestei fapte”.

Potrivit rechizitoriului din dosarul lui Bogdan Olteanu, denunțătorul Sorin Ovidiu Vântu a declarat la DNA (vol. 1, f. 120-122):

„Domnia sa (Bogdan Olteanu – n.r.) mi-a spus că pentru asta (ca Liviu Mihaiu să fie numit guvernator al Biosferei Delta Dunării – n.r.) trebuie să îi dau două milioane de euro: un milion pentru sine și un milion pentru domnul Călin Popescu Tăriceanu, de a cărui semnătură depindea această numire.

După circa o săptămână i-am trimis prin intermediul lui Eftime Ion suma de 2 milioane de euro cash, iar domnul Liviu Mihaiu a fost numit guvernator al Deltei Dunării.”

Alte dosare ale lui Tăriceanu

Fostul prim-ministru, actualmente președinte al Senatului, lider ALDE și potențial candidat al coaliției PSD-ALDE la alegerile prezidențiale, este acuzat că ar fi primit mită 800.000 de dolari ca să prelungească contractele Microsoft.

Tăriceanu este judecat și pentru mărturie mincinoasă la Înalta Curte într-un caz legat de retrocedarea frauduloasă a unor terenuri și păduri către Paul Lambrino, fiul bastardului Regelui Carol al II-lea. Fostul premier a fost achitat în primă instanță și acum așteaptă decizia în apel pe 22 aprilie.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22