Pe aceeași temă
Acestea sunt variantele discutate, potrivit deputatului și purtătorului de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian.
Deputatul și purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, a declarat, vineri, că partidul său a propus PSD ca din cei 19 miniştri, patru să aparţină ALDE şi patru să aparţină Pro România.
"Fireşte, unul dintre cei patru având şi rangul de vicepremier pentru fiecare dintre cele două partide. În acelaşi timp, am făcut şi o clasificare a ministerelor, nu în funcţie de importanţă pentru că nu toate au aceeaşi importanţă, dar funcţie de specific, unele au o pondere mai mare din perspectiva proiectelor derulate, altele au pondere mai mare în privinţa imaginii şi a relaţionării cu mediul internaţional şi societatea civilă”, a spus Vosganian, citat de Mediafax.
Vosganian a dat exemple de ministere care aparțin PSD și la care social-democrații ar trebui să renunțe: Transporturile și Dezvoltarea Regională.
Liderul ALDE spune că "e limpede" că PSD nu mai are în acest moment capacitatea managerială de a gestiona în integralitate ministerele importante în privința investiţiilor şi politicilor sociale, tot aşa cum PSD ar trebui să renunțe la unul din ministerele Educaţiei şi Sănătății.
"Ăsta este un lucru peste care noi nu putem trece”, a mai spus Varujan Vosganian.
Premierul Viorica Dăncilă le-ar fi comunicat joi seara liderilor PSD, în cadrul unei întâlniri după ședința de guvern, să se pregătească pentru un ”guvern minoritar”, explicând că ALDE ar putea să iasă din coaliție și că negocierile cu Victor Ponta pentru cooptarea la guvernare a Pro-România au eșuat, au declarat pentru G4Media.ro surse politice.
Potrivit acestora, Dăncilă le-ar fi spus pesediștilor că Ponta ar fi solicitat 9 ministere, în condițiile în care PSD n-ar fi fost dispus să ofere mai mult de patru.
Dăncilă și Tăriceanu ar urma să se întâlnească din nou la sfârșitul acestei săptămâni pentru a negocia condițiile rămânerii ALDE la guvernare, informează Digi24, citând surse politice.
Potrivit acestora, liderul ALDE dorește să fie candidat unic susținut de PSD, ALDE și Pro România, pentru care ar avea inclusiv susținerea unor lideri locali ai PSD.
Pe de altă parte, surse politice susțin că ALDE negociază dur sub amenințarea ieșirii de la guvernare doar pentru a o determina pe Viorica Dăncilă să-și retragă candidatura.
În realitate, Tăriceanu n-ar dori să scoată ALDE de la guvernare, un partid care riscă dizolvarea dacă odată trecut în opoziție nu reușește să se alieze cu Pro România.