Pe aceeași temă
Tatiana Niculescu Bran, viitorul purtator de cuvant al presedintelui ales Klaus Iohannis, este de parere ca fostul primar al Sibiului "va face schimbari istorice" in functia de la Cotroceni. Ea a vorbit, intr-un interviu pentru ziarul Gandul, despre locul pe care spaţiul virtual îl va avea în comunicarea administraţiei Iohannis, despre imaginea pe care doreşte să şi-o construiască noul preşedinte, dar şi despre vizibilitatea viitorilor săi consilieri de la Cotroceni.
Tatiana Niculescu - Bran a afirmat ca nu l-a cunoscut personal pe Iohannis, inainte sa-i fie propusa aceasta functie dar ca s-a implicat in campania electorala si l-a sustinut: “Nu l-am cunoscut înainte pe preşedinte. Mai precis l-am cunoscut, în persoană, acum o săptămână. Pe parcursul campaniei electorale şi imediat după – nu. Eu m-am implicat pentru prima dată în viaţă într-o campanie electorală pentru că chiar cred - şi am crezut şi atunci - că alegerea domnului Iohannis în funcţia de preşedinte e o şansă istorică pentru noi toţi şi pentru familia mea, pentru prietenii mei, pentru lumea mea.
Am scris articole de opinie şi am militat aşa, cu mijloacele mele complet independente, pentru alegerea domnului Iohannis nu ca soluţia răului celui mai mic, ci ca o soluţie excelentă şi ca o oportunitate rară pentru România. Sigur, pe unii dintre prietenii mei i-am convins, pe alţii nu. Bănuiesc că preşedintele va fi citit de-a lungul campaniei electorale ce scriam eu – sau poate staff-ul domniei sale din PNL – şi cum scriam şi probabil la această decizie a mai contribuit şi experienţa mea de 14 ani în presa profesionistă, respectiv la radio BBC.
Ne-am întâlnit săptămâna trecută înainte ca preşedintele să plece în Statele Unite. Mi-a propus această funcţie - eu am avut îndoieli nu faţă de domnia sa, ci faţă de mine însămi – şi mi-a dat termen de gândire până astăzi. Iar astăzi, dumnealui nefiind în ţară, urma să decid dacă primesc sau nu primesc şi dacă eram de acord trebuia să fac şi publică această ştire, ceea ce am şi făcut. Aceasta este povestea despre cum am ajuns eu purtător de cuvânt.”
Desi are cont de Facebook doar de un an de zile, noul purtator de cuvant a declarat ca aceasta retea sociala este un spatiu esential comunicarii si ca il va folosi dupa ce va ajunge la Cotroceni: “Trebuie spus că eu sunt o novice în materie de Facebook. Să nu vă închipuiţi că sunt o foarte experimentată manipulatoare de ştiri pe Facebook. Eu sunt pe Facebook de mai puţin de un an. Şi am fost, iniţial, din motive de promovare a cărţilor mele. Altfel, eu n-aş fi fost niciodată pe Facebook.
Facebook-ul este un spaţiu public de exprimare. Ne aflăm într-un spaţiu public şi România nu este o inovatoare totală în acest domeniu al campaniilor electorale petrecute în spaţiul virtual. Se întâmplă lucrul acesta de ani buni deja. Am citit nişte comentarii în care se spunea că tineretul a fost manipulat de Facebook.
Păi eu nu fac parte din tineret. Pe Facebook au fost şi sunt oameni din generaţia mea – care este generaţia preşedintelui de altfel – oameni care au copii mari, care au cariere în spate şi care sunt bine trecuţi de 40 de ani. Nu e vorba de un elan adolescentin care mână lumea pe Facebook şi acolo se petrec toate manipulările din lume. Nu. A fost un spaţiu de exprimare liberă în contextul în care exprimarea liberă nu mai era chiar aşa la îndemână.”
CITITI SI: Tatiana Niculescu BRAN, purtator de cuvant și CONSILIER de COMUNICARE a lui Klaus IOHANNIS
Tatiana Niculescu – Bran a mai spus ca preşedintele Iohannis nu va fi toată ziua bună ziua la televizor, la oră fixă sau mai puţin fixă si ca va incerca sa creeze la Controceni un spatiu special pentru jurnalisti: “Preşedintele vrea să creeze la Cotroceni un spaţiu special pentru jurnalişti care să le permită să se informeze cât mai repede, cât mai corect şi care să fie un spaţiu cât mai prietenos. Ei fiind presaţi de timp, să poată, eventual, să îşi redacteze ştirile de acolo, într-un spaţiu prietenos, un fel de Centru de presă.
In niciun caz nu va fi toată ziua bună ziua la televizor, la oră fixă sau mai puţin fixă. Cred că va fi, cel puţin în prima parte a mandatului, mult mai discret din acest punct de vedere.
Fiecare preşedinte îşi găseşte un purtător de cuvânt care îl reprezintă şi ca personalitate, şi ca om, şi ca atitudine faţă de presă. Pentru mine, instituţia purtătorului de cuvânt nu e atât o funcţie cât o meserie pe care eu sper să o fac bine şi nu mă duc la Cotroceni atât pentru preşedinte – care nu are nevoie de mine să fie un preşedinte bun –, ci mă duc şi pentru colegii din presă.”
Noul purtator de cuvant a dat detalii despre modul in care va incerca sa isi duca la capat sarcina pe care o are de indeplinit la Cotroceni : “ Eu nu sunt genul de om care să vină în faţa jurnaliştilor, să se urce pe un piedestal şi să recite un text lemnos. Ştiu foarte bine, din experienţa mea de jurnalist, cum aruncăm la coş zeci, poate sute de comunicate, în fiecare zi, redactate într-un limbaj de nedigerat. Noi, acolo, suntem nişte slujbaşi ai oamenilor. Pe mine mă interesează mai mult ca oricând interesul public şi traducerea politicilor publice pe înţelesul oricărui om. Nu mă duc acolo să fiu deşteaptă, să arăt câte neologisme cunosc. Nu. Ideea este ca România aceasta a băşcăliei interminabile şi a resentimentului să devină - şi prin presă, şi prin comunicare - o Românie a comunicării şi a speranţei. Poate sunt vorbe mari, dar eu aşa cred.”
Rolul consilierilor este, in opinia sa, sa-l ajute pe presedinte, daca acesta are intr-adevar nevoie de ei : „Eu cred că ei trebuie să fie nişte oameni care să îl ajute pe preşedinte în măsura în care preşedintele are nevoie de ajutorul lor. Atât. Nici consilierii, nici purtătorul de cuvânt nu cred că trebuie să se erijeze în altceva. Preşedintele este cel care ia decizii.
M-am gândit că, la un moment dat, poate să nu îmi placă o decizie pe care o ia preşedintele, dar pe care trebuie să o transmit presei. Sigur că, dacă e de competenţa mea, voi încerca să aduc contraargumente, dar dacă nu voi reuşi să îl conving pe preşedinte, voi face ceea ce decide preşedintele. Voi fi purtătorul de cuvânt al preşedintelui, nu al propriilor mele gânduri şi decizii.
Eu vin dintr-o lume din afara sistemului de orice fel - şi politic, şi instituţional. Nu ştiu cum funcţionează maşinăria aceastei echipe. Voi vedea de îndată ce se întoarce preşedintele, pe 11 decembrie, şi de îndată ce va face publică această listă.”
"Klaus Iohannis m-a convins cu tot ce a facut in campania electorala. Va fi un presedinte foarte bun si va face schimbari istorice. Cred foarte mult in asta, altfel nu m-as fi dus la Cotroceni. (...) Va fi un presedinte discret, dar asta nu inseamna ca nu va fi un presedinte implicat", a spus Tatiana Niculescu Bran, luni seara, la Digi 24.
Tatiana Niculescu Bran a anuntat ca a acceptat propunerea lui Iohannis luni, pe contul sau de Facebook, iar ulterior pe reteaua de socializare Klaus Iohannis a confirmat, relateaza ziare.com
Tatiana Niculescu a studiat Literatura la Universitatea Bucuresti si a absolvit Institutul european de jurnalism din Bruxelles. In perioada 1994-2004 a lucrat ca editor la sectia romana a BBC din Londra, iar in perioada 2004-2008 a condus biroul BBC din Bucuresti.
Filmul "Dupa dealuri" al lui Cristian Mungiu se bazeaza pe un scenariu scris chiar de Tatiana Niculescu Bran.