Tel Drum a cerut insolvența fermei de porci deținută prin interpuși de către Dragnea jr

Laurentiu Gheorghe | 07.02.2020

Compania Tel Drum SA Alexandria, de care este legat numele lui Liviu Dragnea a cerut pe 5 februarie deschiderea procedurii de insolvență împotriva Ferma Salcia SA, deținută de Dragnea jr.

Pe aceeași temă

Cererea depusă de administratorul judiciar care se ocupă de insolvenţa Tel Drum SA este ciudată pentru că Ferma Salcia SA a susţinut că are de recuperat de la firma de construcţii suma de 3,94 milioane lei şi a solicitat înscrierea la masa credală cu această creanţă, dezvăluie Supervizor.ro

Administratorul special al Tel Drum, CITR filiala Ilfov SPRL, a eliminat suma de 3.169.419,91 lei, ca fiind prescrisă, şi a precizat că “nu rezultă nici din documentele depuse de creditoare, nici din documentele primite de la debitoare faptul că serviciile au fost prestate, respectiv faptul că bunurile au fost livrate“. Totuşi, ferma de porci a fost înscrisă în tabelul creditorilor cu diferenţa de 656.111,64 lei, dar cu menţiunea “sub condiţia dovedirii prestării efective a serviciilor, respectiv livrarea de mărfuri”.

Se pare că, între timp, administratorul judiciar a descoperit alte “golănii” între cei doi agenţi economici din moment ce a solicitat aplicarea Legii 85/2014, demers juridic care a dus la constituirea Dosarului nr.145/87/2020, pentru care Tribunalul Teleorman a programat primul termen de judecată pe 2 martie 2020.

Va fi interesant de văzut ce bani revendică Tel Drum SA şi ce tranzacţii “spectaculoase” au existat între o firmă de drumuri şi o fermă de porci, notează Supervizor.ro

Context. Conform G4Media.ro, în octombrie 2019 firma germană Schweinemast Brader GMBH, specializată în domeniul zootehnic, a cerut încă din luna mai insolvența firmei Ferma Salcia, societate păstorită din umbră de Ștefan Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, iar pe 15 octombrie dosarul s-a mutat la Curtea de Apel după ce o instanță din Teleorman le-a respins cererea.

Firma din Germania a vândut purcei fermei de porci din Teleorman condusă de familia Dragnea, însă avocații Schweinemast susțin că societatea controlată de Dragnea jr nu a mai plătit animalele, invocând probleme economice legate de pesta porcină africană.

Ștefan Valentin Dragnea, fiul fostului lider PSD aflat acum la Penitenciarul Rahova, a ieșit din acționariatul de la Ferma Salcia în luna aprilie 2019. Acțiunile sunt acum la Ilie Liviu Dragne, un consătean al lui Liviu Dragnea, ambii s-au născut și crescut în Gratia.

DNA consideră în anchetele care îl vizează pe Liviu Dragnea că Ilie Liviu Dragne este un paravan folosit de fostul lider PSD pentru a-și ascunde afacerile. Ilie Liviu Dragnea deține acum 98,9% din acțiunile de la Ferma Salcia SA, iar Valentin Tianu, un alt apropiat al familiei Dragnea, are restul de 1,1%.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22