Pe aceeași temă
„Respinge exceptia lipsei de interes invocata de parata,ca nefondata. Respinge ca nefondata cererea de suspendare a Hotararii Consiliului Judetean Teleorman nr. 135/26.11.2018 formulata de reclamanta SC Tel Drum SA in contradictoriu cu paratul Consiliul Judetean Teleorman. Cu recurs in termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Teleorman", este minuta Tribunalului Teleorman, arată Ziare.com
Decizia de a deschide procesul vine dupa ce, la sfarsitul lunii noiembrie 2018, CJ Teleorman a adoptat un proiect de hotarare prin care Insula Belina si Bratul Pavel au trecut din nou in administrarea statului, dupa cinci ani in care s-au aflat in inchirierea Tel Drum.
Modul in care insula Belina si Bratul Pavel au ajuns la societatea Tel Drum a fost investigat de DNA.
In iunie 2018, procurorii au dispus trimiterea in judecata a lui Sevil Shhaideh, actual consilier al premierului Viorica Dancila, sub acuzatia de abuz in serviciu comis in perioada in care a fost secretar de stat in cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP).
In acelasi dosar vor fi judecate alte patru persoane, intre care un director din MDRAP si fostul presedinte al Consiliului Judetean Teleorman Adrian Ionut Gadea.
In cazul ministrului Rovana Plumb, procurorii au solicitat incuviintarea pentru inceperea urmaririi penale pentru abuz in serviciu, cerere respinsa de catre Parlament, astfel ca s-a dispus clasarea.