Tensiuni SEPARATISTE în estul Ucrainei: Administrația din Harkov a fost eliberată

D.g. | 07.04.2014

Pe aceeași temă

Sediul administrației regionale din Harkov, oraș rusofon din estul Ucrainei, a fost eliberat după ce manifestanții proruși preluaseră duminică seara controlul asupra clădirii, a anunțat luni dimineața ministrul de interne ucrainean Arsen Avakov, fără a preciza dacă s-a făcut uz de forță, informează France Presse, citata de Agerpres.

'Clădirea a fost eliberată în totalitate', a scris Arsen Avakov pe pagina sa de Facebook. 'Mulțumim tuturor celor care au ajutat', a adăugat el.

Ministrul sugerează că se află la fața locului. 'Lucrez la Harkov. Le cer oamenilor să sprijine procesul de soluționare' a crizei, a scris Avakov într-o altă postare.

Mai mult de 2.000 de manifestanți purtând drapele rusești s-au adunat duminică seara în fața clădirii care adăpostește biroul guvernatorului numit de puterea centrală de la Kiev, acum proeuropeană. Zeci dintre ei au pătruns în imobil, în timp ce poliția s-a risipit în fața ofensivei lor. Protestatarii au dat jos drapelele ucrainene de pe clădire, după care au arborat steaguri rusești.

Pe de altă parte, potrivit Reuters, manifestanții proruși care au luat cu asalt în urmă cu o zi sediul local al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) din Lugansk, un alt mare oraș industrial din estul Ucrainei, au capturat arme, iar poliția rutieră a închis luni dimineață intrările și ieșirile din oraș.

'Persoane necunoscute care se află în clădire au intrat în arsenal și au capturat arme', se menționează într-o declarație a poliției ucrainene emisă luni, sugerând astfel că sediul SBU din Lugansk se află în continuare sub controlul protestatarilor.Potrivit agenției de presă ucrainene Unian, cel puțin nouă persoane au fost rănite în asaltul clădirii SBU de către separatiști, dintre care o tânără de 16 ani.

Tensiunile au înregistrat o creștere bruscă duminică în estul rusofon al Ucrainei, inclusiv la Harkov, unde manifestanții au atacat clădiri administrative, precum și la Lugansk și Donețk. În acest din urmă oraș, manifestanții — care cer un referendum pentru alipirea la Rusia, dețineau controlul sediului administrației regionale și luni dimineață, după cum a constatat reporterul AFP în teren.

Regiunile rusofone din estul Ucrainei, de la frontiera cu Rusia, desfășoară în fiecare duminică, de la căderea regimului prorus al lui Viktor Ianukovici la Kiev în data de 22 februarie, manifestații în favoarea 'federalizării' Ucrainei — soluție oficial susținută de Moscova — sau atașarea la marele vecin de la est.

Președintele rus Vladimir Putin s-a angajat să apere 'prin toate mijloacele' populația rusofonă din fostele republici sovietice și a masat până la 40.000 de soldați ruși la frontiera cu Ucraina, provocând temeri privind o posibilă invazie.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22