Tentativă de luare de ostatici la o școală din Moscova, soldata cu doi morti. Atacatorul - un elev de nota zece

D.g. | 03.02.2014

Pe aceeași temă

Parchetul rus a formulat trei capete de acuzare împotriva autorului tentativei de luare de ostatici, luni, la o școală din Moscova - luare de ostatici, crimă și agresiune împotriva unui reprezentant al forțelor de ordine, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei de anchetă de pe lângă Parchetul General, Vladimir Markin, informeaza Agerpres.

După ce s-a spus că bărbatul înarmat care a sechestrat mai mult de 20 de elevi într-o clasă și un profesor este un parinte, s-a aflat că acesta este chiar unul din elevii școlii dintr-o clasă mai mare și un elev de nota zece, relatează ITAR-TASS și RIA Novosti.

 

CITITI SI:  ATAC ARMAT la Moscova: Un bărbat a împuşcat un poliţist şi a luat OSTATICI peste 20 de elevi

 

Conform primelor informații despre incident, care au început să vină în jurul orei locale 12.00, un tânăr, înarmat cu două puști, a intrat în școala nr.263 din cartierul Otradnoie (nord-estul Moscovei), după ce l-a amenințat că îl împușcă pe gardianul care asigura paza instituției de învățământ.

El s-a îndreptat spre clasa unde se desfășura ora de biologie și unde se aflau mai mult de 20 de elevi — între 24 și 29, conform unor surse — și un profesor.

Între timp, gardianul a reușit să apese pe butonul de alertă în caz de incidente majore, chemând astfel ajutoare.

O patrulă de doi polițiști s-a deplasat de urgență la locul incidentului, iar atacatorul a deschis focul asupra lor atunci când i-a văzut, prin fereastră. În schimbul de focuri, un polițist a fost ucis, iar celălalt — rănit. În incident și-a pierdut viața și profesorul de geografie din clasa în care atacatorul sechestrase elevii.

 

CITITI SI:  Atacul armat din Moscova: Atacatorul a fost NEUTRALIZAT ostaticii au fost eliberați

 

O jumătate de oră mai târziu s-a aflat că toți elevii și toate cadrele didactice au fost evacuate din această instituție de învățământ.

Clădirea școlii a fost izolată de forțele de ordine și trupele speciale, iar mai multe ambulanțe au venit la fața locului.

În scurt timp, atacatorul a fost reținut și în prezent se află în custodia poliției. La locul incidentului s-au deplasat ministrul de interne Vladimir Kolokolițev și cel al educației, Dmitri Livanov.

După cum a relatat ITAR-TASS, tatăl atacatorului l-a convins pe acesta din urmă să se predea poliției și să elibereze copiii sechestrați. Nu se cunosc motivele care l-au determinat pe acesta să meargă înarmat la școală și să-și sechestreze colegii. Cele două arme — una de calibru mic și o armă de vânătoare — erau înregistrate și deținute în mod legal de tatăl atacatorului. Însuși atacatorul s-a dovedit a fi un elev din clasele mari ale acestei școli. De altfel, era un elev de nota zece și care a acționat, se pare, într-un moment de cădere emoțională, conform anchetatorilor citați de RIA Novosti.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22