Teodor Baconschi şi Hillary Clinton au semnat Acordul privind găzduirea de către România a scutului antirachetă

B. N. | 14.09.2011

Pe aceeași temă

După întâlnireea preşedintelui Traian Băsescu cu preşdintele SUA, Barack Obama, ministrul de Externe Teodor Baconski şi secretarul de stat american Hillary Clinton au semnat Acordul privind găzduirea pe teritoriul României a componentelor terestre ale scutului antirachetă.

Acordul a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată şi va face din România un jucător important în operaţiunioe NATO.

Textul Acordului specifică faptul că sistemul antirachetă va fi folosit exclusiv în scopuri de legitimă apărare.

Acordul oferă noi garanţii de securitate pentru România împotriva riscurilor prezentate de rachetele balistice, dar şi împotriva oricărui atac efectiv, SUA angajându-se să apere teritoriul României prin acest sistem antirachetă.

În Acord se stipulează că România nu este responsabilă sub nicio formă pentru eventualele prejudicii pe care le-ar produce operarea sistemului antirachetă în afara teritoriului ţării, răspunderea revenind SUA.

În cazul scutului antirachetă, până acum, tratativele au fost duse sub comanda secretarului de stat din ministerul de Externe, Bogdan Aurescu şi cu toate că acordul privind scutul antirachetă a fost parafat acum 3 luni între reeprezentanţii celor două părţi, România a vrut să facă mai clare unele preevederi.

Secretarul de stat Bogdan Aurescu pregătit terenul şi pentru noul document al parteneriatului strategic ce va conţine o dimensiune politică mai accentuată, după modelul textului similar semnat între Varşovia şi Washington. În această zonă Statele Unite au astfel de parteneriate strategice cu Turcia., Polonia, Israel şi România.

România a dorit un document mai explicit. În acest sens, preşedintele Traian Băsescu a avut o întrevedere, marţi, şi cu Joe Biden, cel care se ocupă în administraţia americană, la nivelul cel mai înalt, de problemele care ţin de geopolitică şi securitate naţională.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22