Pe aceeași temă
Proiectul de lege privind votul prin corespondenţă repară o mare nedreptate, oferind pentru prima dată şanse egale tuturor conaţionalilor noştri de a vota în alegeri, indiferent de localitatea de reşedinţă din străinătate, fără a mai implica cheltuieli de deplasare şi timpi de aşteptare la secţiile de votare organizate în străinătate.
Proiectul de lege este astfel conceput astfel încât fraudarea votului este tehnic imposibilă. Opţiunea de vot este puternic securizată iar instituţia responsabilă de buna desfăşurare a procesului electoral, Autoritatea Electorală Permanentă, este independentă de orice formă de control politic.
Procesul de elaborare a proiectului de lege a fost caracterizat printr-o transparenţă fără precedent a dezbaterii publice, la care au participat organizaţii ale românilor din diaspora, societatea civilă şi specialişti în drept constituţional din mediul academic. Reacţiile primite au fost preponderent pozitive.
Legea privind votul prin corespondenţă se înscrie în seria acţiunilor din cadrul Anului românilor din străinătate, al căror aport la consolidarea economiei româneşti şi la sprijinirea familiilor rămase acasă trebuie recunoscut şi apreciat în mod corespunzător. Ei sunt cei care s-au eliberat de asistenţa statului şi şi-au clădit existenţa pe cont propriu, astfel încât voturile lor nu pot fi cumpărate iar opţiunea lor nu poate fi manipulată de mass-media.
Voi continua să mă lupt pentru dreptul constituțional al diasporei de a-și exprima opțiunea electorală.
Teodor Baconschi