Teodor Meleșcanu a promovat la Paris obiectivul României de a deveni membră OECD

Redactia | 06.04.2018

Teodor Meleșcanu, ministrul de Externe, a spus că aderarea României la OECD – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică va stimula reformele economice și va conduce la creșterea nivelului de trai.

Pe aceeași temă

 

 

Ministrul de Externe s-a aflat vineri la Paris, la sediul OECD, unde s-a întâlnit cu secretarul generat al organizației internaționale, Angel Gurria.

 

Meleșcanu a mai subliniat angajamentul României de a continua consolidarea relațiilor cu OECD, organizație recunoscută la nivel global pentru promovarea bunelor practici şi politicilor sustenabile.

 

„Considerăm că aderarea la OECD nu constituie un scop în sine, ci o modalitate de a impulsiona agenda noastră de reforme interne și, în același timp, o evoluție firească după aderarea la NATO și Uniunea Europeană. Pentru noi, această reuniune este o bună oportunitate de a confirma interesul de a deveni un membru al familiei OECD. Dăm o înaltă apreciere și ne însușim valorile pe care OCDE le reprezintă – respectabilitate și responsabilitate, prezervarea încrederii și bunăstării cetățenilor noștri, precum și acces la cele mai bune politici și practici disponibile, într-un spectru larg de domenii”, a declarat Meleșcanu, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Externe.

 

Teodor Meleșcanu a avut astăzi, 6 aprilie 2018, cu ocazia vizitei la sediul OCDE din Paris, o întrevedere cu secretarul general OECD, Angel Gurría, și s-a adresat Consiliului organizației format din reprezentanții permanenți ai statelor membre OECD, într-o reuniune dedicată României, prezidată de secretarul general.

 

”Vizita a avut ca scop promovarea obiectivului României de aderare la OCDE, asumat la nivel politic și de către toate componentele societății, precum și prezentarea evoluţiilor recente din țara noastră, cu accent pe stabilitatea și perspectivele macroeconomice, programul de reforme al guvernului și participarea României la activitățile OECD și la iniţiativele regionale şi globale”, mai arată comunicatul.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22