Pe aceeași temă
„Grupul parlamentar al PSD din Senat depune moțiunea simplă cu titlul «Guvernare PNL - numele tău este austeritate»”, a anunțat, în plenul de luni al Senatului, Eugen Teodorovici.
Viorica Dăncilă a afirmat, în urmă cu o săptămână, că PSD va depune în Parlament o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe Florin Cîțu, pentru a da explicații cu privire la creșterea euro.
”Dacă este cineva care consideră că deprecierea din ultima perioada a leului, ulterior preluării guvernării de către PNL, nu are nicio legătură cu avalanșa de declarații iresponsabile scoase din obscuritatea unei pagini personale de Facebook și aduse în lumina reflectoarelor la nivel de poziții oficiale și atitudini publice asumate, atunci am ajuns în situația unei harababuri la nivelul puterii executive, ce ar putea degenera într-o degringoladă la nivelul întregii țări”, se arată în textul moțiunii simple.
Social-democrații spun că singura „certitudine” după învestirea guvernului Orban și instalarea lui Florin Cîțu la finanțe este, în acest moment, scăderea leului în raport cu euro și dolarul american, ceea ce se va traduce pentru populația României în creșterea facturilor, a prețurilor bunurilor și tarifelor la servicii, a ratelor la creditele bancare și inflație.
”Domnule Cîțu, domnule Orban, nu este o greșeală să vă recunoașteți limitele. Din contră, de cele mai multe ori, este nevoie de acea doză de onestitate cu privire la greșelile din trecut și la neliniștile și hazardul prezentului. Aceasta nu va știrbi cu nimic din ceea ce este „smart” sau ”bright” în fiecare dintre dumneavoastră, dar vă va așeza, la un moment dat, acolo unde vă este locul, dincolo de tendința, poate firească, de a încerca să înaintați pe scara ierarhiei până la limita de incompetență, parafrazând principiul enunțat de Peter. Și atunci, domnule Cîțu, domnule Orban, vom prefera să vă dați o demisie demnă în acest moment, unei demiteri rușinoase mai târziu! Sunteți o echipă și puteți face asta împreună, dacă vă lipsește curajul individual”, se arată în finalul moțiunii simple a PSD.
Viorica Dăncilă a afirmat, în urmă cu o săptămână, că PSD va depune în Parlament o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe Florin Cîțu, pentru a da explicații cu privire la creșterea euro.
Orban: Sunt jenanți cei de la PSD. Avem ocazia de a prezenta nenorocirea lăsată de aceşti guvernanţi iresponsabili
În replică, premierul Ludovic Orban a declarat că reprezentanţii PSD sunt „jenanţi” prin depunerea la Senat a unei moţiuni simple împotriva ministrului Finanţelor, după „dezastrul” bugetar şi financiar pe care l-au creat.
„Eu îl felicit pe ministrul Finanţelor că a reuşit într-o viteză foarte mare să iniţieze o rectificare bugetară care ne permite să plătim pensiile, să plătim alocaţiile pentru copii, să plătim firmelor toate concediile medicale şi celelalte concedii maternale care nu au fost decontate de aproape un an de zile, care ne permite să rambursăm TVA în termen legal, că ne permite să plătim lucrările efectuate de companii în cadrul PNDL. Sunt jenanţi cei din PSD să depună moţiune împotriva ministrului Finanţelor, după dezastrul bugetar şi financiar pe care l-au creat, dar ne bucurăm că avem această ocazie de a prezenta o dată în plus nenorocirea lăsată de aceşti guvernanţi iresponsabili, care au minţit cu neruşinare, care au schimbat legea ca să nu îşi asume răspunderea pentru veridicitatea datelor în alcătuirea bugetului de stat”, a susţinut Orban, într-o declaraţie dată presei la Palatul Parlamentului.