Pe aceeași temă
„Fondul de rezervă a primului-ministru este astăzi pe zero, pentru că am alimentat tot timpul situațiile care au apărut: inundații, calamități naturale, pesta porcină. S-au alimentat din acest fond astfel de situații”, a declarat Teodorovici, la Antena 3.
„Sunt publicate în Monitorul Oficial Hotărârile de Guvern prin care Guvernul a alocat sumele respective, fie pentru calamități naturale, fie pe pestă porcină și pentru alte astfel de situații. Sumele au fost de peste 600 de milioane de lei, numai pe calamități naturale (...) evenimente care nu s-au anticipat anul trecut, când s-a făcut bugetul pe 2018”, a explicat Teodorovici, potrivit Mediafax.
Teodorovici spune, însă, că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să fie foarte responsabil când face declaraţii referitoare la faptul că nu ar mai fi bani pentru plata salariilor şi pensiilor. Chiar dacă ar fi adevărat, „nu faci publică o astfel de declaraţie”, a adăugat Teodorovici.
„Domnul preşedinte (Klaus Iohannis, n.r.) a aprobat un buget la începutul acestui an şi ştim foarte bine că a avut atunci toate elementele de buget, toate măsurile pe care Guvernul PSD-ALDE şi le-a asumat, cu impact, cu absolut tot ceea ce trebuia ca dânsul să înţeleagă şi să adopte bugetul.
Ca şi dovadă, că l-a şi promulgat.
Astfel de referiri, că nu sunt bani de pensii sau că se prefigurează o catastrofă la nivel naţional, sunt declaraţii iresponsabile.
În cel mai rău caz, că ar fi adevărat ceea ce spune dânsul, e o discuţie care se poartă altfel, între preşedintele României, primul ministru, în cadru restrâns, pentru a vedea dacă este situaţia aceea şi care sunt măsurile pe care Guvernul sau împreună şi cu preşedinţia, după caz la caz, are trebui să fie luate. E posibil orice.
Chiar dacă ar fi aşa ceva adevărat, dar nu este, nu faci publică o astfel de declaraţie. Să spunem în cazul pestei porcine. Preşedintele statului român nu se pronunţă că ceva va veni şi că e posibil să...
Trebuie să fie foarte responsabil când face astfel de declaraţii, pentru că pot fi repercusiuni şi economice grave, dar şi de altă natură.
Nu poţi să alertezi populaţia cu pensiile şi salariile.
Se va dovedi până la final că pe acest an oamenii au avut şi pensiile, şi salariile la timp, aşa cum a promis acest Guvern. Repet, sunt declaraţii care se pot face, dar până la o anumită limită. În orice ţară, anumite situaţii se discută, în primul rând, în acest cadru - Preşedinţie, Guvern şi alte structuri ale statului. De asta se discută în CSAT anumite elemente de siguranţă naţională, nu ieşi şi le faci public”, a spus Teodorovici, citat de Digi 24.
Recent, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Sibiu, că Guvernul minte, punctând că Executivul putea să facă rectificare bugetară în orice domeniu fără niciun aviz de la CSAT, cu excepţia zonei de securitate naţională.
„Iată o nouă minciună marca PSD şi o nouă minciună a Guvernului incompetent Dăncilă. Nu-mi place să repet aceste lucruri, dar nu pot să găsesc alte calificative. Guvernul îi minte pe români şi guvernează într-un mod pe care pot să îl explic doar ca şi cinism, altceva decât cinism nu este. (...) Guvernul poată să facă orice rectificare bugetară fără niciun aviz de la CSAT, fără să îmi ceară părerea, cu excepţia zonei de securitate naţională. Citesc astăzi în gazetă că Guvernul nu poate să dea pensii sau salarii, bani la şcoli, la spitale fiindcă eu nu am dat aviz în CSAT - este o mare, mare minciună. Guvernul poate să facă rectificări pe sănătate, educaţie, pensii, salarii, pe agricultură, aici se prefigurează o catastrofă naţională cu pesta porcină, însă văd că pe dumnealor nu îi preocupă aceste chestiuni, îi preocupă ce fac eu cu CSAT. Am convocat CSAT, însă Guvernul putea să facă orice rectificare dacă asta se dorea”, a afirmat Iohannis.
Preşedintele a susţinut că pot exista două ipoteze în privinţa acestei „minciuni”, cea mai probabilă fiind că Executivul nu are bani să plătească pensii şi salarii.