Pe aceeași temă
Teodorovici a ieșit din biroul său furios, strigând și întrebând ”Unde e șobolanul ală?”.
Fostul secretar general al PSD, Mihai Fifor declarase la o televiziune, prin telefon, că Eugen Teodorovici a demisionat din funcția de președinte executiv la ședința de Comitet Executiv de marți, încheiată la miezul nopții.
Când a auzit declarația colegului său, Teodorovici a luat foc și a ieșit să-l caute pe Fifor.
„Unde e? Șobolanul partidului. A zis că eu mi-am dat demisia. Minte!”, exclama Teodorovici pe holurile sediului din Kiseleff, citat de Digi 24.
Pe hol a apărut și Viorica Dăncilă, cu adevărat demisionată din PSD la presiunea Comitetului Executiv abia încheiat, care a încercat să îl calmeze pe Teodorovici. „Haide, Eugen, vino în birou”, i-a spus ea.
Numai că Teodorovici nu s-a liniștit și, după ce a aflat în ce birou se afla Fifor, a intrat peste el în timp ce acesta făcea declarații prin telefon la o televiziune susținând cu el un schimb de replici foarte dur.
Teodorovici a spus că nu și-a dat demisia din funcția de președinte executiv, ci doar și-a pierdut funcția odată cu dizolvarea Biroului Permanent, odată cu demisiile în lanț date de membri ai acestuia, la pachet cu cea înaintată de Dăncilă.
De altfel, Teodorovici a fost un susținător al rămânerii Vioricăi Dăncilă la conducerea partidului până la congres. El a încercat să o convingă pe Dăncilă marți seara să nu renunțe la șefia PSD, reușind de câteva ori să-i întoarcă decizia pe care aceasta ar fi luat-o încă dinainte cu o seară, când a vizitat-o acasă președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, cel care avea să preia interimatul conducerii partidului după ședința de marți seară.