Teodorovici îi cere lui Iohannis să se poziționeze față de Justiție ca să discute de pensii și salarii

Dora Vulcan | 23.05.2018

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a lansat un atac la preşedintele Klaus Iohannis, cerându-i acestuia să se poziţioneze faţă de ce se întâmplă astăzi în justiţie, când „avem oameni care au stat în închisoare în mod nejustificat”, condiționând răspunsul său despre salarii și pensii de această poziționare.

Pe aceeași temă

 

 

  ”Avem o absorbție de 17.02% a fondurilor europene. Aş dori să-i reamintesc preşedintelui Iohannis, o fac cu tot dragul, sunt convins ca nu a fost decât dezinformat (...). Fac apel la domnia sa să abordeze aceste subiecte altfel decât politic. Fondurile europene, politica fiscal-bugetară, modul în care facem achiziţiile publice, sunt subiecte care trebuie tratate, dar nu pe agenda politică. Am avut o discuţie în anii trecuţi, în care eu puteam să dau asigurări că România va atinge cel puţin 80%. Astăzi, România este la 90 şi ceva la sută absorbţie pe fondurile europene, cadrul financiar anterior, 2007-2013. Dânsul (Iohannis – n.r.) a spus că România poate să atingă maximum 70%. Este o diferenţă destul de mare. Rugămintea este, cu tot respectul, să fim lăsaţi să ne facem ceea ce am promis. Încă o dată în plus, nici declarațiile legate de fondurile europene nu se justifică”, a spus miercuri ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, într-o conferinţă la Guvern.

 

„Am tot căutat, pentru că am văzut declaraţiile preşedintelui din ultimele zile, şi am căutat foarte mult, să nu greşesc, în Constituţia României, să văd care sunt atribuţiile preşedintelui, dacă sunt sau nu corelate cu declaraţiile vizavi de politica fiscal-bugetară, faţă de întrebarea «dacă mai avem sau nu mai avem ca şi Guvern bani pentru pensii şi salarii». Şi credeţi-mă că eu nu am găsit nimic nicăieri, poate ne uităm pe versiuni diferite”, a spus Teodorovici.

 

„Înţeleg următorul lucru: că domnul preşedinte în baza articolului 80 din Constituţia României are în principal următoarea obligaţie: să asigure buna funcţionare a autorităţilor publice. Cu alte cuvinte, cred că e mai important să aşteptăm din partea domnului preşedinte un răspuns la o întrebare foarte simplă şi foarte justificată. Aş dori să văd foarte clar modul în care domnia sa se poziţionează, modul în care domnia sa înţelege să ne comunice care este poziţia, părerea, punctul de vedere faţă de ce se întâmplă astăzi în justiţie. şi o spun foarte clar şi simplu. Atâta timp cât în România avem oameni care au stat în închisoare în mod nejustificat, asta înseamnă că trebuie să schimbăm şi lege şi mecanism şi instituţii şi concept. Dar din păcate nu văd astăzi o poziţie foarte clară, văd doar atacuri nejustificate pe zona de politică guvernamentală. PSD-ALDE au demonstrat împreună că lucrurile la nivel de Guvern se şi întâmplă, iar dacă modul în care acest Guvern acţionează să spunem este doar atributul fiecărui cetăţean atunci când se va vota. Cu alte cuvinte, până nu primesc un răspuns la această întrebare - modul în care domnul preşedinte se poziţionează vizavi de ce astăzi se întâmplă în justiţie – nu putem să discutăm de nimic altceva. Pensii, salarii reprezintă atributul Guvernului, a conchis Teodorovici.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că Guvernul şi PSD trebuie să raspundă public la două întrebări - „Ce aveti de gând cu Pilonul II de pensii” şi „Mai aveţi bani pentru pensii şi salarii până la sfărşitul anului?”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22