Teodorovici nu mai impozitează bisericile: le lasă bani pentru probleme cu caracter social

Dora Vulcan | 10.02.2018

Eugen Teodorovici nu mai are pretenția de la BOR să ajungă în secolul XXI, așa cum spunea în iunie trecut, cu privire la obligația pe care Biserica ar trebui să o aibă de a participa la bugetul statului român. Revenit la conducerea MF, spune că banii ar trebui păstrați pentru activităţi sociale.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

"Nu vorbesc despre o impozitare a Bisericii, doar în a sublinia mult mai bine şi mai clar rolul acesteia pe care îl are în societate vizavi de problemele cu caracter social. Adică, acele sume pe care statul teoretic al trebui să le ia rămân la Biserică. Nu le ia statul deloc, iar biserica de acei bani întreprinde activităţi cu caracter social pe care statul le menţionează şi anume: copii cu probleme, persoane cu dizabilităţi, oameni în vârstă", a spus vineri seara, la Antena 3 ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici cu privire la poziționarea sa față de impozitarea bisericii, așa cum susținuse în mandatul său anterior de la Finanțe. 

 

 

Întrebat cum anume primește garanții că Biserica va și derula presupusele activități sociale, Teodorovici a spus că "E posibil să se aplice o sumă forfetară".

 

 

"Repet. Asta a fost ideea. Discutăm împreună care sunt acele activităţi pe care statul ar putea să....(le impoziteze n.r.), dar suma respectivă nu o ia statul şi rămâne la nivelul bisericii, pentru că Biserica a demonstrat foarte clar că mult mai bine gestionează acest tip de probleme. Statul a dovedit că este corigent la acest capitol, de a avea grijă de probleme sociale, iar biserica a făcut asta foarte bine în ultimii ani. (...) Astfel de acţiuni, să spunem, opresc acel curent negativ împotriva Bisericii!", a mai spus el. 

 

 

Întrebat cum ar putea primi totuși un angajament din partea Bisericii Ortodoxe prin care să se ştie că banii pe care nu îi dă la Bugetul de stat se vor duce pe partea socială, şeful MFP a răspuns: "(...) Repet, este o evidenţiere a unor sume de bani cu destinaţie clară către zona socială de care statul din păcate nu ştie de ani de zile (...) va exista o discuţie informală cu Patriarhul. După slujba de duminică putem să discutăm".

 

 

Cu privire la politica de impozitare, Teodorovici spune că ministerul său nu impozitează "doar aşa, te apuci şi pui birul pe o ţară, indiferent că este biserică sau altceva". "Ideea aşa a fost: nu să impozităm, nu să punem birul pe nimeni, era o chestiune corectă faţă de cei trei, biserică, administraţie/guvern şi populaţie. Era o chestiune în care toată lumea avea de câştigat", omițând agresivitatea cu care ministerul s-a repezit să impoziteze tot ce prinde, inclusiv pe care care în baza unui contract part-time ar fi trebuit să contribuie la bugetul statului cu un impozit aferent salariului minim pe economie chiar și atunci când câștigurile erau sub valoarea acestuia. 

 

 

 

Ce spunea Teodorovici în iunie 2017: BOR să dea bani și să ajungă în secolul XXI

 

 

"Biserica trebuie să înţeleagă şi să aleagă. Trăim în secolul XXI. Este nevoie de bani, de foarte mulţi bani. Sunt subiecte pe care biserica probabil nu le îndrăgeşte, dar trebuie să găsim un compromis. E o discuţie pe care am început-o în 2015 cu Patriarhul, nu într-un mod direct, dar am lăsat să se înţeleagă că undeva, cândva, într-un viitor foarte apropiat trebuie să discutăm despre acest subiect. Putem să găsim o formulă pe care şi Biserica să o accepte, şi populaţia să o primească foarte bine şi anume: trebuie să vedem care sunt acele activităţi cu caracter economic care pot fi impozitate", declara atunci Teodorovici, citat de Agerpres. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22