Pe aceeași temă
Potrivit proiectului care va modifica legea prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, ”Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 6 ani reținerea și neplata, încasarea și neplata, ori, după caz, nereținerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”.
Impozitele și contribuțiile vizate:
Impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română;
Impozitul pentru veniturile din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă;
Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală;
Impozit pe venitul din salarii și asimilate salariilor;
Impozitul pe veniturile din arendă;
Impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi;
Impozit pe veniturile sub formă de dividende;
Impozitul pe veniturile din pensii;
Contribuția de asigurări sociale;
Contribuția de asigurări sociale de sănătate;
Impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți;
Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal;
Contribuția la Fondul pentru mediu.
Impozitul pe veniturile din premii și din jocuri de noroc
Impozitul pe veniturile din alte surse
Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică si o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Codul fiscal
Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică si o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Codul fiscal
Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică sau orice altă entitate asociere fără personalitate juridică și o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016, conform contractului de asociere, determinate potrivit prevederilor titlului II
De asemenea, potrivit proiectului, ar putea primi între 2 și 7 ani de închisoare cel care va stabili taxele, impozitele și contribuțiile greșit, cu intenție, pentru obținerea de foloase proprii și aceeași pedeapsă cei care distrug actele contabile sau fac omisiuni în ele pentru a ascunde sursa impozabilă.