Pe aceeași temă
Documentul integral, AICI
Testamentul a fost scris în noaptea de 24 spre 25 iulie 1994, de pe patul de spital. Corneliu Coposu urma ca în dimineaţa zilei de 25 iulie să fie supus unei intervenţii chirurgicale pe care, cu câte ceasuri înainte, o simţea ca fiind sfârşitul: „S-ar putea ca intervenţia chirurgicală să-mi fie fatală”.
Corneliu Coposu nota în acea noapte că „în momentele de răscurce, care învederează scadenţele inevitabile şi rigoarea fără excepţii a legilor firii, oamenii au deprinderea de a schiţa intenţii sau dorinţe care să supravieţuiască dispariţiei lor. Neavând nici o avere sunt scutit de obligaţia de a da destinaţie unor bunuri (….) Recunoştiinţa mea fără margini pentru scumpii mei părinţi, care m-au învăţat să deosebesc binele de rău, să fiu cinstit, să urăsc minciuna şi făţărnicia, să lupt cu onestitate pentru idealul ce mi-am propus, să înfrunt toate vicisitudinile pentru idealul pe care-l servesc”.
Testamentul este structurat în trei părţi: prima conţine date testamentare private, cea de-a doua conţine schiţa calităţilor de care are nevoie un om politic „adevărat”, iar a treia parte este construită ca un cod etic politic.
Testamentul politic al liderului PNŢCD Corneliu Coposu îndeamnă generaţia tânără să se implice în apărarea valorilor democraţiei şi să nu cedeze presiunilor de orice fel, pentru că doar în acest mod România va reuşi să depăşească traumele lăsate de perioada comunistă. Alte idei care transpar sunt credinţa în Dumnezeu, în familie şi faptul că restaurarea monarhiei ar fi singura măsură care să asigure salvarea României. Printre principiile enunţate de Coposu se numără patriotismul dovedit prin fapte, nu prin vorbe, şi puterea exemplului personal care să educe tinerii în spiritul valorilor universale.
O altă dorinţă a Seniorului a fost ca „generaţia veche să predea ştafeta generaţiilor viitoare”. În acest sens, Coposu nota: „Îmi pare rău că nu am ajuns eu să conduc această operaţiune firească. Sper că se va realiza fără convulsiuni (….) Leg mari speranţe de activitatea politică viitoare de tinerii mei prieteni, de a căror carieră viitoare am încercat să fiu preocupat: Costin Borc, Ionuţ Muntean, Ionuţ Gherasim. Le prevăd un viitor bun”.
El a îndemnat tinerele generaţii să ţină cont de frământările trecutului: „Trebuie să ne servească drept învăţământ. Au fost mulţi orgolioşi care au experimentat desprinderea din Partid, în ideea că vor realiza înfăptuirile visate (Vaida, Stere, Iunian, Lupu, Călinescu). I-a înghiţit pe toţi istoria, iar partidul a rămas. Soarta dizidenţilor şi a fripturiştilor e pecetluită. Din păcate, oamenii nu ţin seama de experienţele din trecut”.
Încrezător în viitorul tinerilor şi al democraţiei României, Corneliu Coposu scria în noapte de 24 iulie 1994: „…era comunistă, impusă ţării noastre după al doilea război mondial a fost cea mai mare catastrofă din istoria românească (….) Această catastrofă a ultimilor decenii, comunismul, s-a prăbuşit iremediabil. Cred că în România se vor instaura instituţiile democratice. Cred că restaurarea monarhiei este salvarea noastră”.
Una dintre dorinţele private ale Seniorului a fost să fie „înmormântat fără pompă, fără cuvântări în cimitirul din Bucureşti” iar conducerea Partidului Naţional Ţărănesc să treacă „sub jurisdicţia lui Ion Diaconescu”.
„Nădăjduiesc sincer ca toţi prietenii politici să-i dea concursul, să-l sprijinească şi să contribuie la consolidarea Partidului. Blestemul lui Iuliu Maniu şi al lui Ion Mihalache se va abate asupra celor care, profitând de provizorat, vor încerca, prin mijloace neloiale, să-şi valorifice veleităţile”.
Totodată, ca apărător al principiilor politice oneste, Corneliu Coposu mai spune în Testament: „…politica este o activitate morală şi nu poate fi delimitată de etică şi de onestitate. Am preţuit întotdeauna oamenii cinstiţi şi leali şi am avut strangere de inimă atunci când prin forţa împrejurărilor am fost obligat să lucrez sau să fiu în preajma lichelelor şi a oamenilor fără caracter. Am detestat pe cei care negociază principiile, deoarece cred că nu este îngăduit să faci compromisuri care schimbă esenţa obiectivelor pentru care militezi”.
Mai mult, Corneliu Coposu făcea în urmă cu 24 de ani un apel la ceea ce trebuie să fie politicienii români şi la ceea ce nu trebuie să fie: „politica nu poate fi acceptată ca mijloc de promovare al intereselor proprii. Serviciile pe care le aduce, dezinteresat, trebuie să servească poporul, comunitatea, interesele generale. Am cunoscut şi detestat, din prima tinereţe, materialismul istoric şi dialectic, concepţiile marxiste, tezele lui Engels, isprăvile lui Lenin”.
Referindu-se la activitatea sa politică, Seniorul s-a declarat împăcat cu „datoria” faţă de ţară, şi faţă de conştiinţa sa: „Nu cred că am să-mi reproşez vinovăţii majore. Am căutat să-mi respect principiile, angajamentul ideologic şi toate acţiunile născute din dragoste de Patrie şi de neamul românesc. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş proceda la fel, chiar ţinând seama de perspectiva anilor de puşcărie, de suferinţele îndurate”.
„Dacă aş fi întrebat în ziua judecăţii despre urmele pe care le lasă străduinţele mele de o viaţă, aş răspunde fără ezitare că mă socot cel puţin co-ostenitor la supravieţuirea Partidului Naţional Ţărănesc, peste cele aproape cinci decenii de teroare; că mă felicit pentru integrarea (cu câte riscuri) Partidului în Internaţionala Creştin-Democrată (1987) într-o epocă de cumplită persecuţie şi supraveghere poliţienească; în noaptea Revoluţiei din decembrie am relegalizat Partidul, scriptic desfiinţat în iulie 1947 (în realitate funcţionând clandestin chiar şi în puşcării); am redeschis, cu dificultate, ajutat de un mănunchi de oameni vrednici pe care suferinţele nu i-au descurajat, drumul lui Maniu şi Mihalache, peste un hău de patruzeci şi cinci de ani, plin cu osemintele martirilor care au înfruntat cumplita viitură rusă-comunistă; (Partidul Naţional Ţărănesc, cu definiţia pe care i-am adăugat-o “Creştin-Democrat” a fost înscris primul, cu nr. 1 la Tribunalul Bucureşti, în registrul formaţiunilor politice); prin eforturi susţinute şi osteneli necântărite, prin deplasări obositoare şi demersuri repetate, am reuşit să integrez Partidul în conclavul formaţiunilor politice respectate şi respectabile ale Occidentului, marcând o prezenţă europeană cu doi ani înaintea încercărilor oficiale de adeziune la civilizaţia continentală; am stabilit legături de colaborare cu cele mai importante personalităţi de decizie din apus şi am obţinut preţuirea şi ajutorul moral şi material al acestora”.
Cât îi priveşte pe cei care au contribuit la consolidarea comunismului, Corneliu Coposu nota: „Dacă până cândva se va face procesul comunismului (înţeleg procesul celor care au contribuit, în concret, la dezastrul ţării), rândurile de faţă ar putea servi ca argument în instanţă, în favorul celor încriminaţi. Anume: oamenii (sau sub-oamenii) care s-au pretat la acţiunile degradante ce li se vor pune în sarcină (teroare, asasinate, torţionări, persecuţii criminale) nu trebuie să fie pedepsiţi, ci internaţi în ospicii. Din partea-mi i-am iertat pe toţi, inclusiv pe cei care m-au chinuit prin toate metodele asiatice de teroare fizică şi morală, de toate crimele şi păcatele pe care le-au făcut. I-am iertat şi pe cei care s-au întrecut într-o condamnabilă competiţie a calomniei şi defăimării. Sunt oameni cu sufletele corupte, care nu mai pot fi recuperaţi de societatea onestă a României viitoare. Ispăşirea acţiunii lor mercenare se va solda cândva prin remuşcări tardive”.
În finalul Testamentului, liderul opoziţiei din România post-comunistă conchide: „Cred că am făcut tot ce mi-a stat omeneşte în putere să îndeplinesc legatul testamentar primit în celula nr. 2 de la Malmaison, în octombrie 1947, de la Iuliu Maniu. („Eu nu voi supravieţui. Voi, care veţi scăpa de iadul comunist, aveţi datoria să duceţi mai departe drapelul glorios al Partidului nostru, în interesul României viitoare!“). Cu sentimentul că am căutat să duc la îndeplinire acest legat, chiar şi în condiţii deosebit de dificile, îl trec în sarcina generaţiei tinere a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Cu credinţa în Dumnezeu şi în viitorul neamului românesc, înainte! Corneliu Coposu”.
(sinteză Hotnews.ro)
Galerie foto Hotnews.ro
*********
“Se întâmplă ca hazardul să împingă pe creştetul ierarhiilor capete goale, în locul iniţiativelor frumoase, vedem lăfăiala nulităţilor”, spunea Corneliu Coposu
” Fundația Corneliu Coposu și Asociația 21 Decembrie 1989 vă invită să cunoașteți conținutul olograf al testamentului politic al lui Corneliu Coposu, document atât de așteptat în ultimii 23 de ani. Evenimentul va avea loc la Sala Studio a Teatrului Național București, în data de 20 mai 2018, începând cu ora 15.00”, anunță organizatorii lansării pe pagina de Facebook a evenimentului. organizat de Fundația Corneliu Coposu.
"Ani la rând după moartea lui Corneliu Coposu s-a vorbit despre faptul că Seniorul nu a lăsat naţiunii române un testament scris. Recent, am găsit testamentul întâmplător, după două decenii, în timp ce căutam documente scrise de Senior despre creştin-democraţie pentru lansarea unui apel de renaştere, eveniment pe care Fundaţia noastră îl pregătea la Bădăcin, satul lui Iuliu Maniu. Vrem să împărtăşim cu toţi românii această moştenire, în ziua de 20 mai, ziua de naştere a lui Corneliu Coposu”, anunţă Ionuţ Gherasim, preşedintele executiv al Fundaţiei "Corneliu Coposu", citat de News.ro.
Corneliu (Cornel) Coposu s-a născut pe 20 mai 1914, la Bobota, Sălaj şi a murit pe 11 noiembrie 1995, la Bucureşti. A fost liderul opoziţiei din România postcomunistă.
Absolvent de drept şi ziarist, om de încredere al liderului naţional-ţărănist Iuliu Maniu, Coposu a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc până la interzicerea acestuia în 1947, iar ulterior a fost deţinut politic în condiţii foarte aspre timp de 17 ani, în faza stalinistă a regimului comunist din România.
După Revoluţia din 1989 a reîntemeiat oficial PNŢ sub numele de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi a fost preşedinte al PNŢCD-ului între 1990 şi 1995. În această calitate, el a fondat Convenţia Democrată Română, al cărei prim preşedinte a fost. Corneliu Coposu a fost ales senator în Parlamentul României în 1992.
Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic şi mai multe locuri publice îi poartă numele.
