The Economist despre Victor Ponta: My name is Paste. Copy Paste. Un indiciu ca Ponta se indreapta spre cimitirul politic

Fara Autor | 03.07.2012

Pe aceeași temă

"Potrivit apropiatilor partidului, prim-ministrul Victor Ponta este intr-o companie selecta. Ministrul de Interne Ioan Rus a declarat vineri ca «de la Platon si Aristotel, toti cei care au scris teze de doctorat pe filosofie, pe politica, pe stiinte sociale, toti au plagiat»". Fragmentul face parte dintr-un articol publicat pe un blog al The Economist, care trateaza evenimentele legate de acuzatiile de plagiat aduse premierului Victor Ponta.

"Dincolo de amuzamentul pe care declaratia domnului Rus il poate produce, aceasta este si un indiciu ca - in ciuda incercarilor energice (neindemanatice, spun rivalii) de a stinge scandalul de plagiat - premierul de 39 de ani s-ar putea indrepta spre acelasi cimitir politic in care se afla si cadavrele ministrului german al Apararii Theodor zu Guttenberg si al presedintelui Ungariei vecine, Pal Schmitt", se mai arata pe blogul afiliat reputatului saptamanal britanic The Economist.  

Articolul aminteste de promisiunea lansata de Victor Ponta in cadrul interviului acordat in El Pais, unde a spus ca va demisiona daca se dovedeste ca a plagiat in teza sa de doctorat. Premierul roman a facut declaratia inainte ca acea comisie de etica responsabila in acest caz sa isi anunte decizia si inainte ca presedintele comisiei sa spuna ca a fost un plagiat "de tip copy-paste", cu 85 de pagini din 307 copiate din alte lucrari, se arata in articolul publicat de blogul afiliat The Economist.  

"Ironia sortii face ca profesorul care a coordonat lucrarea domnului Ponta sa fie nimeni altul decat mentorul sau politic, fostul premier roman Adrian Nastase, primul oficial de rang inalt care a fost inchis pentru coruptie", continua articolul. The Economist precizeaza ca "abia verdictul anuntat, guvernul Ponta a dizolvat intreaga comisie, acuzand-o ca era plina de acolitii lui Traian Basescu".

Blogul afiliat cunoscutei publicatii britanice precizeaza ca guvernul a preluat si Monitorul Oficial, care pana acum se afla sub autoritatea Parlamentului, comentand ca "miscarea pare de asemenea motivata politic: Monitorul nu a reusit pana acum sa publice verdictul Curtii Constitutionale pe care Ponta a ales sa-l ignore saptamana trecuta, primul oficial din 1989 incoace care a facut asta".

Curtea Constitutionala a luat o decizie in favoarea presedintelui in conflictul referitor la cine ar trebui sa reprezinte tara la summiturile UE, Victor Ponta a mers "oricum" la Bruxelles, sustinand "din nou" ca decizia a fost motivata politic de un grup de judecatori numiti de Basescu, scrie blogul afiliat The Economist.

Acesta incheie notand ca sondajele de pana acum indica o victorie clara a coalitiei de guvernamant la viitoarele alegeri din toamna. "Domnului Ponta i-ar parea rau sa rateze asa ceva".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22