Pe aceeași temă
Modificarea Codului Penal ar putea să-l salveze pe premierul Victor Ponta de trimiterea în judecată după ce a fost pus sub urmărire penală de către DNA, în dosarul Şova, dar disputa politică generată de acest dosar ar putea să se transforme într-una constituţională, scrie joi publicaţia The Economist,citată de Agerpres.
Publicaţia financiară britanică face referire la cele 22 de proiecte propuse parlamentari PSD pentru revizuirea Codului Penal, care dacă vor fi adoptate ar putea îngreuna demersurile judiciare în cazul faptelor de corupţie. Într-unul dintre amendamente se propune ca arestarea preventivă să nu se mai facă pe doar pe baza unor 'suspiciuni rezonabile', ci numai atunci când există elemente 'dincolo de orice suspiciune rezonabilă', în timp ce un alt amendament ar modifica definiţia 'conflictului de interese'.
Aceste propuneri l-au înfuriat pe preşedintele Iohannis, care acuză Partidul Social-Democrat că distruge instituţiile şi principiile pentru a salva cariera politică a premierului Ponta, preşedintele avertizând totodată că nu va promulga respectivele modificări ale legii. În acelaşi timp, preşedintele Iohannis a solicitat insistent demisia premierului. În replică, Ponta îl acuză pe Iohannis că este în cârdăşie cu opoziţia, iar preşedintele Senatului a calificat începerea urmăririi penale împotriva premierului drept o lovitură de stat juridică, notează The Economist, preluată de agerpres, anticipând că acest conflict ar putea deveni unul constituţional dacă se va avansa către adoptarea respectivelor amendamente.
Publicaţia financiară britanică scrie şi despre reacţiile internaţionale faţă de această dispută politico-juridică, făcând o referire şi la contextul geopolitic regional. Astfel, în articol se arată că Statele Unite au încercat să-l convingă pe premierul Ponta că lupta împotriva corupţiei face parte din demersul de contracarare a influenţei Rusiei, iar acum premierul român afirmă că, având în vedere ameninţarea Rusiei, trebuie să rămână în fruntea guvernului. În schimb, liderul grupului popular din Parlamentul European, Manfred Weber, a cerut să nu se creeze impresia că premierul român se află deasupra legii. Totuşi, Comisia Europeană, garantul tratatelor europene, nu s-a pronunţat deocamdată.