The Economist: "Politica în România - Guvern nou, probleme vechi"

Fara Autor | 10.02.2012

Pe aceeași temă

 

Majoritatea românilor par să se fi săturat de preşedintele Traian Băsescu, al cărui mandat durează până în 2014, comentează revista The Economist in ultimul sau numar, afirmând că noului Guvern de la Bucureşti îi va fi greu să recupereze terenul pierdut până la scrutinul parlamentar programat în noiembrie.
 
"Traian Băsescu are multe calităţi, dar cele bune (umorul şi energia neobosită) se erodează, iar cele plictisitoare (impredictibilitatea, obiectivitatea redusă) îi deranjează din ce în ce mai mult chiar şi pe susţinătorii săi", scrie The Economist într-un articol intitulat: "Politica în România: un Guvern nou, probleme vechi", subliniind că Executivul Emil Boc a demisionat "pe fondul protestelor faţă de măsurile de austeritate, corupţie şi incompetenţă".
 
"Protestele din România au continuat" şi după reinstalarea în funcţie a lui Raed Arafat, cauza principală a manifestaţiilor fiind "aroganţa guvernanţilor" . (...) Premierul Emil Boc, aflat în funcţie din 2008, a demisionat pe 6 februarie, împreună cu întreaga echipă guvernamentală, pentru «atenuarea tensiunilor sociale» şi stabilizarea economiei", explică The Economist, notând că, în comparaţie cu Ungaria şi Grecia, "economia României pare chiar stabilă, în principal datorită guvernatorului BNR Mugur Isărescu".
 
"Guvernul României intenţionează să treacă la moneda euro în 2015. Românii, care s-au săturat de creşterea taxelor, de reducerea veniturilor şi de serviciile publice slabe, ar fi mai înclinaţi să accepte măsurile de austeritate dacă politicienii ar fura mai puţin şi ar comunica mai bine. (...) O altă sarcină majoră este eliminarea preocupărilor Uniunii Europene privind statul de drept, situaţie care amână aderarea României la Schengen. Fostul premier Adrian Năstase tocmai a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru fraudă (parte unei vendette puse la cale de Traian Băsescu, conform susţinătorilor fostului premier). Dar niciun alt peşte mare nu a fost prins în plasă pentru fapte majore de corupţie, fiind denunţată o stare de impunitate", adaugă The Economist, notând că raportul UE din 8 februarie a menţionat "progrese modeste" în combaterea corupţiei.
 
"Noii echipe guvernamentale conduse de Mihai Răzvan Ungureanu, un istoric poliglot educat la Oxford care până acum a condus Serviciul de Informaţii Externe, îi va fi greu să recupereze terenul pierdut până la scrutinul parlamentar din noiembrie. Mandatul lui Traian Băsescu durează până în 2014, dar majoritatea românilor par să se fi săturat de el", încheie The Economist, citat de Mediafax.
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22