Tiberiu Nitu, procurorul general al Romaniei: Basescu m-a SUNAT cand i s-a pus SECHESTRU pe terenurile de la Nana

P.c. | 18.03.2015

Pe aceeași temă

Tiberiu Nitu,  procurorul general al Romaniei, a declarat ca fostul presedinte Traian Basescu l-a sunat dupa punerea sechestrului in dosarul Nana, dar ca nu a discutat cu acesta. Nitu a refuzat sa comenteze declaratiile facute de fostul presedinte al Romaniei care l-a acuzat ca ar fi tras spre cei care s-au revoltat impotriva lui Ceausescu in 1989, relateaza Hotnews.

 

Intrebat daca Basescu l-a sunat dupa ce s-a pus sechestru in dosarul Nana, seful Ministerului Public a raspuns: "A sunat la cabinet. La aceasta intrebare (n.r - ce i-a cerut?) nu eu va pot raspunde. Cel care initiaza un apel stie de ce il initiaza si pentru ce. Nu am avut nicio discutie cu dumnealui".


Nitu nu a vrut sa comenteze declaratiile lui Traian Basescu despre Revolutia din 1989: "In calitate de magistrat, am obligatia de rezerva si discretie. Nu comentez si nu raspund afirmatiilor conjuncturale ale unor oameni politici, afirmatii care nu au niciun temei juridic. (...) Va rog sa nu insistati, nu intentionez sa alimentez un subiect creat artificial", citeaza Agerpres. 

 

CITITI SI: Traian Basescu, atac la adresa procurorului general Tiberiu Nitu: La Revolutie, a tras catre populatia razvratita

 

Nitu a aratat ca acest subiect nu este nou si ca e lamurit din punctul sau de vedere. El a mentionat ca nu a luat o hotarare privind sesizarea Inspectiei Judiciare in legatura cu afirmatiile lui Basescu. "Nu as vrea sa fiu eu cel care incarc volumul de activitate al Inspectiei Judiciare. Lasand gluma la o parte, am spus si la bilantul MP ca in anul 2015 sa nu ne amagim ca atacurile impotriva procurorilor vor disparea. Iata, continua. In calitate de sef, cand activitatea MP a fost criticata, am reactionat ferm. In ceea ce ma priveste, reputatia mea este solida si consider ca afirmatiile contextuale facute de oamenii politici nu o pot afecta", a precizat Nitu.

 

Ieri, fostul presedinte Traian Basescu a sustinut ca stia despre procurorul general Tiberiu Nitu ca a tras in revolutionari in 1989. ''La numirea in functia de procuror general stiam ca domnul Nitu are certificat de revolutionar si ca a primit 8.000 mp de pamant drept recompensa. Si acesta a fost un motiv pentru care am fost increzator ca va finaliza dosarul revolutiei. Mi-l imaginam sub gloantele armatei. In ultimele saptamani de mandat, am aflat ca, militar in termen fiind (nu-i fac o vina din asta), a tras de la cladirea televiziunii pe care o apara in directia blocurilor din Dorobanti. Nu stiu daca a impuscat pe cineva. Nici el nu stie probabil. Dar abia atunci am inteles ca, moral, domnul Nitu nu poate finaliza dosarul revolutiei. Oare de ce nu mi-a spus de la numire ca a fost printre cei care trageau catre populatia razvratita?'', a scris Traian Basescu, marti, pe pagina sa de Facebook.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22