Timmermans, despre ridicarea MCV: Nu exista o data. Este ca un medicament, se ia cat timp este necesar

M. B. | 04.06.2015

Pe aceeași temă

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), Frans Timmermans, a declarat, joi, la Ruse, că nu exista o dată pe ridicarea Mecanismului de Cooperare și de Verificare (MCV) pentru România şi Bulgaria, acesta urmând să fie aplicat cât va fi necesar, pentru că funcționează precum un medicament.

 

Întrebat despre o dată privind ridicarea Mecanismului de Cooperare şi de Verificare (MCV), prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, a spus, citat de AmosNews: "Nu. Cred că este un mecanism bun, pot doar să trag concluzia că este sprijinit de o mare majoritate a cetăţenilor din Bulgaria şi România, şi văd, de asemenea, că dă rezultate în ceea ce priveşte crearea unor condiţii mai bune în sistemul judiciar şi în ceea ce priveşte statul de drept. (...) Ştiu că preşedintele Juncker a spus că ar dori că MCV să fie finalizat până la finalul mandatului său, aceasta e poziţia Comisiei, dar, ştiţi, e ca şi în cazul medicamentelor. Nu opreşti medicamentaţia pentru că ai stabilit un termen. Nu mai iei medicamentul decât dacă eşti sănătos. Un medicament se ia atât timp cât e necesar. Cred că MCV are o contribuţie bună, cred că e bine primit în România şi Bulgaria. Este un mecanism de cooperare, nu spune cineva de la Bruxelles oamenilor ce au de făcut, dar e şi un mecanism de verificare, pentru a vedea dacă statele membre fac ceea ce au promis. Atât timp cât e necesar, Comisia va continua".

 

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, prezent și el la Ruse, a negat că ar fi cerut vreodată ridicarea MCV: "Cred că am spus puţin altceva, ceea ce a spus şi preşedintele Juncker, că în acest mandat ar fi de dorit ca acest proces să aibă o finalitate, după ce statele membre (România şi Bulgaria) şi-au îndeplinit obligaţiile. (...) La preluarea mandatului, cu doi ani în urmă, am primit un mandat foarte clar din partea preşedintelui României şi a primului ministru: de a avea în următorii ani rapoarte pozitive în cadrul MCV şi cred că acest lucru s-a realizat în foarte mare măsură şi s-a realizat printr-un dialog foarte bun cu autorităţile judiciare, cu CE (...) Am simţit sprijinul permanent al CE în a mişca procesul de consolidare a independenţei justiţiei, a reformelor în general. Noi avem acest mecanism, dincolo de obligaţiile noastre naţionale, pentru a creşte gradul de încredere a cetăţenilor în propriul nostru sistem. Nu trebuie să ne căutăm dreptatea pe alte meleaguri, trebuie să fim ferm convinşi că ne putem găsi dreptatea în România, nu trebuie să vină cineva din afară să spună ce avem de făcut. Cred că în momentul de faţă ştim sigur ce avem de făcut", a spus Robert Cazanciuc, citat de AmosNews.

 

Cazul Şova nu va fi reflectat în raportul de monitorizare - MCV - al Comisiei Europene, a declarat pentru TVR ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

 

Deşi a fost întrebat în timpul discuţiilor despre cazul Şova, ministrul român a evitat să dea un răspuns clar:

"Nu cred că MCV va pune foarte mare accent pe cazuri particulare. Cred că, de fiecare dată, MCV a reflectat anumite tendinţe. Cred că tendinţa este clară de a da curs cererilor justiţiei. Dacă ne uităm la numărul cererilor venite către Parlament şi primite răspuns favorabil, numărul este din ce în ce mai mare. Sper să fie reflectată această tendinţă şi nu cazurile particulare", a spus ministrul Robert Cazanciuc, citat de TVR.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22