Pe aceeași temă
România mizează pe sprijinul Greciei în aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen, a declarat joi ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, într-o conferinţă comună de presă cu omologul său elen, Dimitris Avramopoulos, aflat în vizită la Bucureşti, informeaza AGERPRES.
"Am exprimat în numele Guvernului României aprecierea deosebită pe care România o are pentru sprijinul constant al Greciei pentru un obiectiv important al României - aderarea la Spaţiul Schengen. Acest lucru s-a întâmplat şi la ultima reuniune a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (din martie, la Bruxelles - n.r). Contăm pe sprijinul Greciei pentru ca până la finalul anului să fie adoptată o decizie corectă şi legitimă pentru aderarea României şi, respectiv, a Bulgariei, posibil pe baza soluţiei convenite anterior - aderarea în două trepte", a afirmat Corlăţean.
Şeful diplomaţiei române a susţinut că vizita omologului său elen confirmă o relaţie politică, economică şi culturală "extrem de pozitivă" între România şi Grecia.
"Am stabilit să continuăm un ritm ridicat al contactelor politice la nivel înalt între ţările noastre (...) Am avut discuţii aprofundate pe tema schimburilor economice, comerciale", a adăugat Corlăţean.
El a menţionat că Grecia este al şaselea partener comercial şi investitor străin în România, schimburile comerciale în 2012 ajungând la 1,116 miliarde de euro.
"Am discutat despre prezenţa investitorilor greci în România şi interesul de ambele părţi. În România sunt înregistrate 5.520 de companii cu capital elen şi am transmis un mesaj de deschidere, de interes şi încurajare a prezenţei investitorilor greci în România", a detaliat Corlăţean.
El amintit că Grecia va prelua preşedinţia Uniunii Europene în primul semestru al anului 2014, iar preşedinţia greacă se va suprapune o perioadă cu preşedinţia României la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est, pe care Bucureştiul o va prelua la 1 iulie 2013.
"Acest lucru va permite, pe de o parte, ca Guvernul României să acorde un sprijin consistent preşedinţiei Greciei a UE şi priorităţilor, obiectivelor fixate pe care le împărtăşim. Dar ne va permite să cooperăm şi să ne coordonăm şi în plan regional pentru a sprijini procesele europene, de integrare în această regiune pe baza respectării criteriilor", a adăugat Corlăţean.
El a mai spus că ministrul elen a exprimat deschiderea Greciei faţă de "dimensiunea estică" a proiectelor Uniunii Europene, referindu-se la sprijinul acordat traseului european al Republicii Moldova.