Pe aceeași temă
El este acuzat că a transmis Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi Inspectoratului de Jandarmi din Dâmboviţa mesaje prin care anunţa că vor fi aruncate în aer Colegiul Naţional ”Constantin Carabella” şi Liceul de Arte ”Bălaşa Doamna”, sute de elevi şi profesori fiind evacuaţi.
DIICOT a anunţat, marţi, că procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Robert Gabriel Nisipeanu , în vârstă de 17 ani, pentru terorism.
La data de 30.05.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmboviţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului NISIPEANU ROBERT GABRIEL, în vârstă de 17 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.38 din Legea nr.535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului, respectiv alarmarea fără un motiv întemeiat a unei persoane sau a publicului, a organelor specializate, pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice prin corespondenţă, telefon sau orice alte mijloace de transmitere la distanţă cu privire la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale, microorganisme ori toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori a mediului înconjurător ori sa cauzeze consecinte deosebit de grave.
Prin actul de sesizare s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 24 martie 2017, inculpatul Nisipeanu Robert Gabriel a expediat SMS-uri către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa şi Poliţia locală a municipiului Târgovişte, anunţând iniţial că doreşte negocieri cu autorităţile, în caz contrar urmând să arunce în aer două unităţi şcolare de pe raza municipiului Târgovişte.
Ulterior, prin utilizarea a două conexiuni VPN prin care şi-a mascat IP-ul pentru a nu fi identificat, inculpatul a revenit cu un nou mesaj prin care a ameninţat că fapta va avea loc în jurul orelor 11.00 ale aceleiaşi zile, după care a deschis un cont pe o aplicaţie SMS on-line generând mai multe mesaje către instituţiile mai sus menţionate. În seara aceleiaşi zile, a expediat un alt SMS către Jandarmeria Dâmboviţa prin care a transmis că ”ne-aţi blocat accesul la cele două licee, dar asta nu înseamnă că nu mai sunt şi altele în oraş.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Dâmboviţa.
Facem precizarea că faptele inculpaţilor sunt analizate prin raportare la dispoziţiile art.66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.