Toader, aşteptat la Camera Deputaţilor: Dezbatere legată de situaţia penitenciarelor

E.b. | 13.11.2017

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader este aşteptat azi în plenul Canerei Deputaţilor, la solicitarea liberalilor, pentru o dezbatere pe tema situaţiei penitenciarelor.

Pe aceeași temă

 

 

Toader ar urma să participe între 16.00 şi 17.00, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbateri politice cu tema „Situaţia penitenciarelor din România”., conform News.ro.

 

Ministrul Justiţiei se va afla în Parlament la solicitarea Grupului parlamentar al PNL.

 

Deputatul liberal Raluca Turcan, cea care a solicitat în Biroul Permanent al Camerei prezenţa lui Tudorel Toader la plen, spunea atunci că această temă chiar este de actualitate.

 

"Avem şi sesizările din partea Comisiei Europene, avem şi prezentarea şi îngrijorarea Ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, există şi un raport făcut la Comisia pentru Drepturile Omului, şi cred că putem printr-un consens politic să dezbatem o temă care este foarte importantă", afirma ea.

 

Prezenţa lui Toader în faţa deputaţilor are loc şi pe fondul nemulţumirilor provocate de Legea recursului compensatoriu, a cărei aplicare a dus la punerea în libertate a unui număr foarte mare de deţinuţi, doar în prima zi în care legea a intrat în vigoare fiind eliberaţi 500.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22