Pe aceeași temă
Tudorel Toader a vorbit la conferinţa pe tema rolului dintre putere şi opoziţie despre faptul că două forţe trebuie să aibă un "comportament loial" normelor constituţionale în exercitarea instrumentelor de care dispun,
El a dat drept exemplu negativ o OUG emisă de Guvernul Ponta în 2012, care a fost denunţată la acea vreme ca fiind un abuz, conform News.ro.
"Opoziţia contribuie prin critică, declanşând controlul de constituţionalitate. Contribuie la extragerea acelui venin de constituţionale. (...) Am deplină încredere în aceste instrumente pe care le are opoziţia, pe care ştiu bine că le-a folosit şi în mod eficient, dar şi opoziţia, şi puterea, şi autorităţile, şi cetăţenii trebuie să dea dovadă de ceea ce se numeşte loialitate faţă de valorile constituţionale", a spus ministrul Tudorel Toader, la Palatul Cotroceni, în cadrul conferinţei internaţionale organizată de Administraţia Prezidenţială şi Consiliul Europei.
El a exemplificat nevoia acestei "loialităţi", oferind - fără să nominalizeze - ca exemplu acţiuni ale Guvernului din trecut.
"Când CCR a declarat o ordonanţă neconstituţională azi, iar puterea a adoptat o ordonanţă cu absolut acelaşi conţinut ieri după-amiază, ca în felul acesta să perpetueze soluţia legislativă care urma să fie declarată neconstituţională", a afirmat ministrul.
El face astfel referire la OUG 38/2012, emisă de Guvernul Ponta, prin care Curtea Constituţională nu mai putea să se pronunţe asupra hotărârilor Parlamentului. OUG a fost emisă după ce o lege identică a fost contestată la CCR de către PDL, în perioada în care USL pregătea suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Ambele proiecte au fost declarate neconstituţionale de CCR, judecătorii motivând la acea vreme că Executivul a avut un comportament "abuziv".
"Dincolo de arhitectura statului de drept din Constituţie este necesară această comună obligaţie, nevoie de loialitate faţă de valorile constituţionale. (...) Numai astfel opoziţia îşi poate îndeplini rolul acela, de gardian al Constituţiei, (...) pentru menţinerea majorităţii în limitele constituţionale", a mai spus Tudorel Toader.